sursa foto:  Facebook.com

Vești uriașe pentru toți bărbații din România! Gabriela Firea: ‘Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie’

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat un proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor, care este în 19 noiembrie.

 

Ministrul Familiei afirmă că ”galitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept”.

Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept.

 

”Trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați.

Împreună cu echipa mea de a Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu specialiștii ANES, propunem o modificare a Codului fiscal favorabilă și domnilor.

Legea 22/2016 stabilește ca date oficiale 8 Martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului. Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor. Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda și domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiție este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei.

”Continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse”

Prin acest proiect, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse și pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare