Parlamentarii Pro România vor susţine proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi respingerea ordonanţei referitoare la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot uninominal, a declarat, luni, preşedintele Pro România, Victor Ponta, potrivit Agerpres.
"Am discutat cu colegii din grupul Pro România şi cu ceilalţi colegi din celelalte grupuri, în afară de PSD, pentru că ei nu sunt de acord. A venit Ordonanţa 40, acea ordonanţă adoptată de Guvernul Dăncilă prin care se modifică sistemul de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene. (...) Ideea este următoarea: vrem să respingem acea ordonanţă, ceea ce înseamnă, din punct de vedere legal, că încetează orice efect al ordonanţei şi că rămân preşedinţii de consilii judeţene aleşi ca şi până acum, nu prin votul uninominal, cum a decis Guvernul Dăncilă imediat după alegeri. E primul pas", a afirmat Ponta la Parlament.
El a adăugat că al doilea pas este cel de a vota legea privind votul pentru primari în două tururi.
"Încet, încet intrăm într-o normalitate legată de modul de alegere a autorităţilor locale. Asta voiam să spun că avem noi ca prioritate", a arătat Ponta.
Liderul Pro România consideră că proiectul privind alegerea primarilor în două tururi va fi blocat de majoritatea creată de PSD şi UDMR pe această temă.
"Problema este de majoritate, pentru că PSD are majoritate alături de UDMR. UDMR îşi doreşte un singur tur şi atunci ei au majoritatea atipică pentru chestia aceasta. Problema este că a fost proiectul de lege în Camera Deputaţilor, ne-am bucurat că am avut multe voturi, dar nu am avut majoritatea. Haideţi să nu vindem iluzii! PSD cu UDMR vor bloca acest proiect pentru că nu le convine - nici PSD, nici UDMR. De ce să nu fim realişti şi să le spunem oamenilor poveşti. E greu de crezut că poţi să spargi o majoritate ca asta ad hoc, e o majoritate pe un interes foarte concret", a mai spus Ponta.
Liderul deputaţilor Uniunii Salvaţi România, Stelian Ion, a anunţat luni că parlamentarii USR fac un apel la cei din ALDE şi Pro România să susţină proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât acesta să poată fi aplicat la alegerile locale din 2020.
Vezi și:Vești uriașe! Ce se întâmplă cu pensia anticipată
Victor Ponta pregătește lovitura pentru PSD: Vrem să respingem acea ordonanță
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



