sursa foto:  psnews.ro

Victor Ponta vine cu un scenariu exploziv! Cine i-ar putea lua locul lui Liviu Dragnea

Preşedintele partidului Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, la Zalău, că partidul pe care îl conduce va face cea mai serioasă, puternică, constructivă şi profesionistă opoziţie la guvernul USR-PNL-UDMR, care, în opinia sa, va înlocui actuala guvernare după alegerile parlamentare din 2020, relatează Agerpres.

„PSD va pierde următoarele alegeri, pentru că nu poate să scape de domnul Dragnea şi doamna Dăncilă. Înţeleg că următoarele alegeri le vor câştiga cei de la USR, PNL, UDMR să guverneze. Noi o să fim, faţă de ei, o opoziţie serioasă, constructivă, pro-europeană. (…) Deci noi vom fi cea mai serioasă, puternică, constructivă, dar în acelaşi timp profesionistă opoziţie la guvernul USR-PNL-UDMR, care cred că va înlocui actuala guvernare”, a declarat Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a precizat că speră ca cei care vor veni la guvernare să fie pregătiţi, pentru că vor avea de făcut faţă unei situaţii dificile din punct de vedere financiar. „Sper să se pregătească şi ei de guvernare, că din ce am văzut nu se pregătesc. N-au oameni pregătiţi, nu au politici publice. De ce? Eu cred că n-a uitat nimeni experienţa lui 2016. Au strigat jos Ponta, jos Ponta, jos Ponta! Şi când au ajuns la guvernare, aşa bine au guvernat, între ghilimele, că a luat PSD-ul 46%. Poate data viitoare se pregătesc mai bine, pentru că vor moşteni o situaţie foarte grea. Toate miliardele astea de euro pe care le împrumută guvernul actual o să trebuiască să le plătească ei”, a menţionat liderul Pro România.

În acelaşi context, Victor Ponta a afirmat că, în opinia sa, atâta timp cât Liviu Dragnea este liderul PSD, social-democraţii vor pierde toate alegerile care urmează. „Eu cred că domnul Dragnea de aceea este păstrat şi nu va păţi nimic la niciun proces, pentru că atâta timp cât Dragnea este în fruntea PSD, domnul Klaus Iohannis se realege preşedinte fără nicio grijă, alegerile locale le câştigă cine-i contra lui Dragnea, a PSD-ului şi alegerile parlamentare le va pierde PSD-ul. (…) Rolul istoric a lui Dragnea este să distrugă PSD-ul”, a conchis Ponta.

 

 

Vezi și

Mare atenție! Se schimbă vârsta de pensionare pentru mii de români- Vezi dacă ești vizat

EXCLUSIV Ce ascund, de fapt, oamenii lui Carmen Dan – Adevărul a ieșit la suprafață

Radiografia Bugetul.ro Scene de coșmar în România! Bătaie cu săbii – Un celebru clan implicat

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare