Violențe în trafic în ultima zi a stării de urgență! Poliția Capitalei anunță că a reținut doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 16 ani, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii și liniștii publice şi favorizarea făptuitorului, în urma unei şicanări în trafic, pe raza Sectorului 2.
„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 06.30, poliţişti din cadrul Secţiei 8 au fost sesizaţi prin intermediul 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic, cu un obiect înţepător-tăietor, în urma unei şicanări în trafic, pe raza sectorului 2.
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că victima, în vârstă de 19 ani, ar fi fost lovită în spate cu un obiect înţepător-tăietor, de către o persoană necunoscută, pasager al unui autoturism, ca urmare a unei șicanări în trafic, după care, împreună cu şoferul autoturismului, au părăsit locul comiterii faptei.
În urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi doi tineri bănuiţi de comiterea faptei, aceştia fiind depistaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunităţii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii unei infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, tulburarea ordinii și liniștii publice şi favorizarea făptuitorului, cu cei doi în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, informează DGPMB.
Vezi și
Ordonanța de Urgență a fost aprobată azi! Vești uriașe pentru zeci de mii de polițiști! Anunțul făcut de Marcel Vela
Informații despre familia lui Raed Arafat! Cu ce se ocupă și unde locuiește
Violențe în trafic! Poliția a intervenit imediat! Doi tineri au fost reținuți!
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEntertainment
Denise Rifai se întoarce pe micile ecrane. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele a semnat cu Antena Group pentru altă producție

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiSocial
S-a zis cu legea burnoutului la muncă. Ce beneficii pierd angajații, înainte să fi apucat să se bucure de ele

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



