Virgil Popescu, anunț de ultimă oră: ‘Nu sunt probleme cu stocurile de carburanți’

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi, după întâlnirea de lucru pe care a avut-o cu reprezentanţi ai companiei Rompetrol.

OMV Petrom a crescut producţia de motorină şi a triplat-o pe cea de kerosen, pentru a acoperi deficitul de pe piaţă după închiderea rafinăriei Petromidia. Rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, a fost închisă de aproape o lună, în urma unei explozii.

„Nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi, este una dintre concluziile întâlnirii de lucru pe care am avut-o astăzi cu cei de la Rompetrol, la care au participat Beimbet Shayakhmetov – CEO, Iskander Abdibaitov – Chief Corporate Development Officer, Askar Abilov – Group CFO, Claudiu Contanu – Chief Trading pentru partea de stocuri şi Boris Bucur (GM RP Energy)”, a menţionat ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că a avut un dialog foarte bun în ceea ce priveşte stadiul investiţiilor pe care trebuie să le facă Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român.

„Totodată, am avut un dialog foarte bun în ceea ce priveşte stadiul investiţiilor pe care trebuie să le facă Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român. Proiectul noii centrale de cogenerare de la Petromidia este în grafic şi va finalizat în luna august 2023. Iar în ceea ce priveşte restul proiectelor vom mai avea discuţii pentru ca investiţiile să fie integrate în planul naţional de decarbonare. La discuţii a participat şi secretarul de stat Dan Drăgan şi Bogdan Stănescu – SAPE”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la Petromidia, iar rafinăria, cea mai mare din ţară, a fost închisă de atunci.

OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 980 milioane lei, în creştere cu 13% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti, informează agerpres.ro

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare