nicusor dan vlad voiculescu

sursa foto:  revista22.ro

Vlad Voiculescu, un obstacol pentru Nicușor Dan în privința bugetului: ‘A solicitat noi date tehnice cu privire la buget’

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a transmis, miercuri seara pe pagina sa de Facebook, după discuţiile purtate online cu reprezentanţii USR PLUS, PNL şi PMP din Bucureşti, că ”discuțiile vor continua mâine seară și sper să ajungem cât mai curând la un acord”.

”Am avut în această seară un dialog online cu reprezentanții USR PLUS, PNL și PMP din București, pentru a avansa pe tema realizării bugetului Capitalei. Alături de mine, la întâlnire au participat Vlad Voiculescu, Horia Tomescu și Cosmin Smighelschi (USR PLUS), Violeta Alexandru, Stelian Bujduveanu, Răzvan Socolovici și Diana Mardarovici (PNL), Andrei Ionescu și Sebastian Moise (PMP).
A fost un dialog echilibrat, în care am căutat căi de a rezolva lucrurile în interesul bucureștenilor. În numele USR PLUS, Vlad Voiculescu a solicitat noi date tehnice cu privire la buget, urmând ca în următoarele 24 de ore, în cadrul organizației, să se facă o nouă analiză, astfel încât să ne apropiem cu toții de o soluție.
Discuțiile vor continua mâine seară și sper să ajungem cât mai curând la un acord, ținând cont atât de prioritățile comune, cât și de constrângerile momentului”, a scris Nicușor Dan pe Facebook

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare