Ancheta referitoare la accidentul aviatic în care şi-a pierdut viaţa şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, ia în calcul inclusiv posibilitatea ca acesta să fi fost provocat în mod deliberat, a transmis miercuri purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
"Este evident că sunt luate în considerare diferite versiuni, inclusiv versiunea - ştiţi despre ce vorbim - să spunem, o atrocitate deliberată", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Să aşteptăm rezultatele anchetei noastre ruseşti", a adăugat el.
Avionul privat Embraer cu care Prigojin călătorea de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbuşit la 23 august, la nord de Moscova, ucigând toate cele 10 persoane aflate la bord, inclusiv alţi doi comandanţi de top din Wagner.
Cauza este încă neclară, dar sătenii din apropierea locului faptei au declarat pentru Reuters că au auzit o bubuitură şi apoi au văzut avionul prăbuşindu-se la sol.
Avionul s-a prăbuşit la exact două luni de când Prigojin a preluat controlul asupra oraşului Rostov-pe-Don din sudul ţării, la sfârşitul lunii iunie, unde se afla comandamentul central al operaţiunii ruseşti din Ucraina. A fost cel mai serios semnal al unei revolte care a zguduit din temelii Rusia preşedintelui Vladimir Putin.
Rusia a informat autoritatea braziliană de investigare a siguranţei aviatice că "pentru moment" nu va ancheta prăbuşirea avionului Embraer, fabricat în Brazilia, în conformitate cu normele internaţionale, a declarat agenţia braziliană pentru Reuters. Întrebat despre aceste informaţii, Peskov a declarat: "În primul rând, ancheta este în curs de desfăşurare, Comitetul de anchetă este angajat în acest sens".
"În acest caz nu se poate vorbi de niciun aspect internaţional", a adăugat Peskov, conform news.ro
Vocea lui Vladimir Putin dă cărțile pe față: Accidentul aviatic al lui Prigojin ar fi putut fi provocat în mod deliberat
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



