Vor să elimine pensiile speciale! Urmaşii fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, pregătesc lovitura de graţie. Anunţul a fost făcut, marţi, de către Eugen Tomac, preşedintele Partidului Mişcarea Populară.
Tomac a dezvăluit că aleşii partidului pe care îl conduce vor depune în Parlament un proiect care prevede eliminarea tuturor pensiilor speciale, deoarece acestea sunt „un furt din banul public".
„Astăzi, în Consiliu Executiv Naţional, PMP a decis că va depune în perioada următoare un proiect de lege împotriva pensiilor speciale. Vrem să eliminăm toate pensiile speciale, pentru că le considerăm un furt din banul public. Avem o abordare extrem de clară din acest punct de vedere. (...) Considerăm că singurii care merită în această ţară să aibă un statut special sunt veteranii de război, cei care au luptat pentru onoarea României în întreaga lume, în rest credem că toţi cetăţenii trebuie să primească pensii în funcţie de contributivitate. Vom face o campanie naţională prin care vom solicita românilor să fie alături de noi", a precizat preşedintele PMP, Eugen Tomac, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al partidului, de la Parlament.
Acesta a anunţat că parlamentarii PMP vor vota împotriva Codului administrativ, care prevede că aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale la încetarea mandatului, scrie Mediafax.
Proiectul de lege privind modificarea Codului administrativ va fi votat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, după ce a fost adoptat de Senat, prim for sesizat.
Vezi și DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Vor să elimine pensiile speciale! Urmașii lui Traian Băsescu pregătesc lovitura de grație
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

12 minute în urmăEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

42 minute în urmăEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

circa 2 ore în urmăEconomie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



