Începând de astăzi, e oficial! Actul normativ care vizează toți bugetarii a fost publicat în Monitorul Oficial.
Săptămâna trecută, Guvernul Dăncilă a aprobat hotărârea prin care a oferit două zile libere bugetarilor la mijlocul lunii august, cu ocazia zilei de 15 august (Adormirea Maicii Domnului). Astăzi, documentul a apărut în Monitorul Oficial.
Cum ziua de 15 august pică miercuri, Executivu a decis ca zilele de 16 (joi) şi 17 august (17 august) să fie zile nelucrătoare în sistemul public.
Astfel, angajații de la stat, dar și o parte din cei care lucrează în privat, vor avea o minivacanță în perioada 15-19 august.
Zilele de 16 și 17 august vor fi recuperate fie în două zile de sâmbătă, fie prin prelungirea programului de lucru zilnic, până cel târziu în 7 septembrie.
Vezi și EXCLUSIV! Am aflat cât plătește fiul lui Liviu Dragnea doar pentru închirierea salonului unde va avea loc nunta sa
A fost oficializat actul! Documentul care vizează toți bugetarii a fost publicat în Monitorul Oficial
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

22:30Economie
Destinațiile din România care atrag turiștii ca un magnet. Constanța, București și Brașov conduc clasamentul sosirilor

21:30Economie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

19:00Economie



