În Monitorul Oficial apare o informație, care a fost luată printr-o decizie a Comisiei de Insolvență la Nivel Central (CINC).
Comisia respectivă a calculat cât trebuie să mănânce o familie, cât trebuie să dea pe utilități, abonamente radio-tv, haine, sănătate, educație și investiții.
Calculul este necesar pentru procedurile de insolvență personală. Mai exact, legea insolvenței persoanelor fizice a intrat în vigoare anul trecut, iar CINC a stabilit acum suma sub care o familie nu poate fi executată silit. Comisia chiar a defalcat calculul.
Instituția consideră că în coșul minim lunar o familie care locuiește la oraș poate da lunar 1.069 de lei pe alimente și băuturi.
Fiind vorba de doi adulți, asta ar însemna aproximativ 267 de lei pe lună. În cazul utilităților și a costurilor cu locuința, comisia a calculat că acestea se ridică lunar la 405 lei, în vreme ce pentru haine aceeași familie ar avea alocați 139 de lei.
Pentru transport sunt calculați 215 lei, pentru sănătate 122 de lei, asigurările de casă și mașină mai adună 122 de lei. Mai mult, familia în cauză va putea chiar să pună deoparte și 236 de lei.
Defalcat, coșul minim lunar ar veni 797 de lei pentru fiecare adult, 587 de lei pentru un copil de peste 14 ani și 419 lei pentru unul sub această vârstă.
Pentru cei care trăiesc în mediul rural, calculul este altul: comisia crede că o familie poate trăi cu 2.100 de lei, din care să economisească 192 de lei.
Valoarea stabilită este de 644 de lei pentru adult, 473 de lei pentru un copil peste 14 ani aflat în întreținere și 339 lei pentru unul mai mic.
'Înțeleg ca aceste persoane au făcut datorii și sunt răi platnici, dar să creadă cineva că este rezonabil să trăiești cu 797 lei sau 644 lei e de un cinism grav', scrie consultantul fiscal Adrian Bența, într-o postare pe Facebook.
Internauții critică la rândul lor decizia, arătând că aceste calcule nu sunt bazate pe costul real al vieții din marile orașe. 'Utopie !!! Dar cine a stabilit aceste limite oare poate trăi așa', scrie o persoană.
'Eu dau pe lapte praf, pamperși, șervețele umede și alte produse auxiliare…1000 de lei', spune o tânără mămică. 'Cam ăsta e nivelul de tangență pe care îl are statul român cu realitatea', scrie un alt internaut.
Ordinul este semnat de către Mihaela Irina Ionescu, Comisiei de Insolvență la Nivel Central (CINC). Potrivit CV-ului său, aceasta este născută în 1979, a urmat cursurile facultății de drept din cadrul Universității Titu Maiorescu din București.
A mai urmat un master în dreptul afacerilor tot la aceeași facultate, dar și unul în același domeniu la Universitatea Sheffield din Marea Britanie. Între 2011 și 2011 a urmat școala doctorala de la Universitatea Titu Maiorescu, obținând titlul de doctor în științe juridice.
În anul 2014 a urmat un curs la Manhattan Institute of Management, iar în anii 2014-2015 un altul la Institutul Diplomatic Român. Din 2009 este lector la Universitatea Titu Maiorescu, iar 2013 a fost consilier personal al Mariei Grapini, când aceasta era ministrul pentru IMM-uri și Mediul de Afaceri.
În aprilie 2014, premierul de atunci, Victor Ponta, o numea secretar general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Potrivit ultimei declarații de avere, aceasta încasează 90.496 lei din funcția de secretar general al ANPC, adică puțin peste 7.500 de lei pe lună.
Datorită faptului că este membră în colegiul CSALB – o instituție care se ocupă cu arbitrarea disputelor între bănci și clienții lor – aceasta a mai încasat alți 27.000 de lei, adică 2.250 de lei pe lună.
Aceeași sumă o primește lunar și din funcția de lector la Universitatea Titu Maiorescu. Aceasta încasează, astfel, 12.000 de lei pe lună. Potrivit declarației, aceasta mai deține și jumătate dintr-o casă de 300 de metri pătrați la Snagov, ca și un o jumătate dintr-un teren de 225 de metri pătrați.
Mihaela Irina Ionescu mai notează în declarația de avere că are un credit de 261.000 de euro la BRD (scadent în 2025) și un altul de 82.500 de euro la Marfin Bank (scadent în anul 2035), informează libertatea.ro
Vezi și
Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare
Bomba a fost aruncată! Ce se va întâmpla cu pensiile
SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare
Această informație apare în Monitorul Oficial! Ce consideră statul roman
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



