Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au consolidat, vineri, cooperarea energetică și economică, în urma întrevederii lor la Soci (Rusia), pe malul Mării Negre, se arat într-un comunicat al Kremlinului, citat de France Presse.
Cei doi lideri s-au pus de acord pentru „consolidarea schimburilor comerciale” între ţările lor şi să „vină în întâmpinarea aşteptărilor mutuale în domeniul economiei şi energiei”, potrivit unei declaraţii comune, adoptată de Putin şi Erdogan, publicată de Kremlin, scrie Agerpres.
Cei doi lideri au pledat pentru aplicarea unor „măsuri concrete” pentru întărirea cooperării în domeniile transportului, agriculturii, industriei şi finanţelor, precum şi în cel al turismului.
Din punct de vedere politic, cei doi lideri au subliniat „importanţa crucială a relaţiilor sincere, deschise şi de încredere între Rusia şi Turcia pentru a asigura stabilitatea regională şi internaţională”, precizează comunicatul.
În debutul întâlnirii lor în staţiunea balneară rusă Soci, preşedintele rus i-a mulţumit omologului său turc pentru eforturile sale care i-au permis să găsească un acord între Moscova şi Kiev cu privire la deblocarea livrărilor de cereale ucrainene din porturile ucrainene la Marea Neagră.
„Datorită participării dumneavoastră directe şi medierii secretariatului ONU, problema legată de livrările cerealelor ucrainene provenind din porturi la Marea Neagră a fost rezolvată. Livrările au început deja şi aş vrea să vă mulţumesc pentru aceasta”, a spus Putin.
El a mai subliniat rolul Ankarei în tranzitul gazelor ruseşti spre Europa, prin gazoductul TurkStream. "Partenerii europeni trebuie să fie recunoscători Turciei pentru că ea asigură tranzitul neîntrerupt al gazelor ruseşti", a mai spus Putin.
În finalul întrevederii lor, cei doi preşedinţi s-au pus de acord ca livrările de gaze ruseşti către Turcia să fie "parţial plătite în ruble", a anunţat presei vicepremierul rus Aleksandr Novak, salutând prin aceasta o "nouă etapă şi noi oportunităţi".
Rusia încearcă de mai multe luni să-şi impună rubla în schimburile internaţionale în faţa euro şi dolarului, pe fondul sancţiunilor economice occidentale fără precedent împotriva Moscovei din cauza conflictului în Ucraina.
Erdogan afirmase deja vineri că speră ca întrevederea sa cu Putin să permită "deschiderea unei pagini foarte diferite în relaţiile" ruso-turce.
Acord între Rusia și Turcia! Putin, către Erdogan: 'Datorită participării dumneavostră, problema legată de livrările cerealelor ucrainene provenind din porturi la Marea Neagră a fost rezolvată'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-08-2022 22:18
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

15:30Entertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

18:00Social
Moș Nicolae aduce zăpadă în ghete? Ce arată estimările ANM pentru începutul lui decembrie 2026
Articole Similare

18:30Externe
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

17:30Externe
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



