Adrian Sârbu prevede o părbușire a Federației Ruse, după ce Vladimir Putin a ordonat armatei sale să invadeze Ucraina.
Potrivit celor spuse de Adrian Sârbu, din punct de vedere economic, Rusia lui Vladimir Putin se va întoarce în anii '50.
Vezi și Analistul economic prof. Petrișor Peiu, după invazia lui Putin: Dacă America va începe un război economic, Rusia se poate întoarce la prăbușirea din anii ’90
„Am o imagine destul de precisă și nu foarte fericită despre ce va urma. Rusia va fi distrusă, se va întoarce în anii 50. Cultural va involua, ceea ce este foarte grav, o altă tragedie. Pentru că foarte mulți oameni vor simți că sunt pedepsiți pe nedrept și, avem un viitor al lumii care, astăzi, nu este deloc fericit.
După mine, următoarea lună o văd ca pe cea mai îngrozitoare lună a omenirii din acest secol. La aproape optzeci de ani de la al Doilea Război Mondial, avem fapte de genocid în Europa.
Suntem într-un război mondial rece-cald. Următoarea lună nu cred că va fi pace, poate va fi un armistițiu care înseamnă, practic, continuarea acestui război. Omenirea a intrat în altă etapă a evoluției ei”, a afirmat, la Aleph News, Sârbu.
Vezi și Omul lui Vladimir Putin la București: ‘Republica Moldova n-a fost parte a României, în afară de cei 22 de ani de ocupație românească’
Adrian Sârbu profețește: 'Rusia va fi distrusă, se va întoarce în anii '50'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

25 minute în urmăSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



