statul islamic 0

sursa foto:  rfi.ro

Alarmă în Germania! Numărul posibililor teroriști crește pe zi ce trece

Șeful serviciului german de informații interne, Hans-Georg Maassen a făcut un anunț care sperie Europa. Potrivit acestuia, pe teritoriul Germaniei se află aproximativ 1.600 de teroriști jihadiști, informatea agenția EFE.

Maassen a făcut publice aceste informații în timpul unui Congres al polițiilor europeni, desfășurat la Berlin.

Oficialul german a mai precizat că la finele anului 2016 erau aproximativ 1.200 de posibili teroriști și s-a arătat îngrijorat de creșterea galopantă a acestora.

Dintre cei circa 1.600, 570 sunt catalogați drept „periculoși”. Alți 360 sunt incluși în categoria „relevanți”, adică persoane despre care autoritățile au indicii că au intenția de a se alătura jihadiștilor în acțiuni în străinătate sau în Germania. În fiecare zi sunt identificate între două și patru piste concrete privind un posibil plan de comitere a unui atentat în Germania, a mai precizat Hans-Georg Maassen, care conduce Biroul Federal pentru Protecția Constituției (BfV, contraspionajul german), scrie Agerpres.

Vezi și VIDEO/Incendiar! Ce program finanțat de Soros a implementat la Sibiu IT-istul #Rezist

Fabulos! O comună situată în „inima” sărăciei arată ca în Occident

Radu Moraru face dezvăluiri incendiare! „Mă simt manipulat că am strigat #Rezist”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare