conserve de ton

sursa foto:  http://ro.tinnedfoodfactory.com

ALERTĂ! Cu ce sunt CONTAMINATE conservele de ton – avertismentul unei asociații din România

O organizație din România trage un semnal de alarmă în privința conservelor de ton ce sunt comercializate în magazine. Asociația Pro Consumatori, fosta Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, susține că 40% dintre aceste produse sunt fie etichetate greșit, fie nu conțin suficiente informații pentru consumatori.

Mai mult, experții APC au concluzionat, în urma unui studiu, că una din două conserve de ton are în compoziţie peşte contaminat cu Cesiu 137! Totodată, ei avertizează femeile însărcinate, persoanele în vârsă cu afecțiuni cronice și copiii, sfătuindu-i să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă din cauza conținutului de metale grele (plumb, cadmiu și mercur).

„40% din conservele de ton analizate sunt fie etichetate greșit, fie nu conțin suficiente informații pentru consumatori!

La 2 din 5 conserve de ton nu este menționată, pe eticheta, zona de pescuit!

Femeile însărcinate, persoanele în vârstă cu boli cronice și copiii trebuie să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă din cauza conținutului de metale grele (plumb, cadmiu și mercur)”, avertizează aceștia, pe site-ul apc-romania.ro.

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 33 conserve de ton distribuite de către: Interbrands Marketing & Distribution, Defne Selos, Serpico Trading, De Silva Exclusiv, Tymbark Maspex Romania, Garom Food, Ivico Total Distribution, Whiteland Import-Export, Nordic Import Export, Parma Food Group Distribution, Mico Total Distribution, Queen Monaco Services, Safeway International, Hame Romania, Dinadi si Cyrom Romania. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceştia să facă achiziții în cunoștință de cauză.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu.

Experții APC România au realizat analiza informațiilor de pe eticheta conservelor de ton, prilej cu care au fost constatate următoarele:

  • conservele de ton analizate provin din mai multe țări: 30% din Thailanda, 21% din Filipine, 15% din Spania, 6% din Ecuador, 6% din Cote D Ivoire, 3% din Bulgaria, 3% din Vietnam, 3% din Ghana, 3% din Seychelle, 3% din Mauritius, 3% din Grecia şi 3% din Italia.
  • 64% dintre conservele analizate au în compoziție ulei vegetal, dintre care:– la un procent de 15% nu se specifică tipul de ulei vegetal;- 3% folosesc ulei de rapiță;- 18% folosesc ulei de floarea soarelui;

    – 15% folosesc ulei de soia.

  • specia de ton folosită la fabricarea conservei:– 55% folosesc Katsuwonus pelamis;- 27% nu declară specia de ton;- 15% folosesc Ton Albacora;

    – 3% folosesc Ton Tonggol;

  • cantitatea de ton din conservele analizate variază între 60% și 70,5% din cantitatea netă a conservei.
  • doar 61% dintre producători declară zona de unde a fost pescuit peștele, după cum urmează: – 37% în zona FAO 71;- 12% în zona FAO 51;- 6% în zona FAO 77/78;

    – 6% în zona FAO 87.

  • valoarea energetică per 100 g produs variază astfel:

–         între 70 kcal şi 118 kcal pentru conservele de ton în suc propriu;

–         între 132 kcal şi 496 kcal pentru conservele de ton în ulei vegetal, respectiv ulei vegetal şi saramură.

  • cantitatea de proteină din 100 g produs variază între 13 g și 27 g. De menționat faptul că valorile ridicate de proteine din unele tipuri de conserve de ton sunt date şi de către proteinele de origine vegetală din uleiurile vegetale folosite în unele rețete;
  • cantitatea de lipide din 100 g produs variază între 0,2g și 35 g. Maximele sunt date de uleiurile folosite în rețetele unor producători;
  • cantitatea de sare din 100 g produs variază între 0,17 g şi 1,8 grame.

Vezi și ATENȚIE! Toți șoferii din România sunt vizați de această modificare legislativă ce se aplică din 2 septembrie

Concurență ACERBĂ între Profi și Mega Image! Ce mare lanț de magazine românesc vor să cumpere

Surprize surprize! Cine este noua vedetă ce se va alătura show-ului “Românii au talent”

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare