ANM anunță schimbări de temperatură în perioada următoare după zilele frumoase din ultimul timp. “În următoarea perioadă, de mâine (n.r. - joi) până duminică, vremea se va răci, încât cel puţin pe parcursul zilei de sâmbătă, în regiunile Sudice şi cele de Răsărit va deveni deosebit de rece, dar rece va fi în toată ţara. În cursul nopţilor vor fi temperaturi negative, dar la munte valorile termice rămân negative şi ziua, şi noaptea, chiar sub limita de ger la înălţimi de peste o mie de metri. (....) Sâmbătă şi vineri va fi o vreme mai rece decât în mod normal în regiunile Sudice, unde sâmbătă vremea va fi deosebit de rece. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi valori cu aproximativ 8 grade sub cele normale”, a declarat Romica Jurca, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Reprezentantul ANM susţine că începând de joi apar şi precipitaţiile, iar la munte este aşteptată ninsoare.
eteorologul anunţă că temperaturile se vor încadra, în următoarele zile, între 0 şi 16 grade.“Joi la amiază temperaturile vor fi între 5 şi 16 grade. Vineri la amiază valorile vor fi în general între 1 şi 11 grade, sâmbătă vor fi între 0 şi 9 grade, iar în cursul nopţii de vineri şi sâmbătă vor fi temperaturi negative între -7 şi -2 grade. (...) Duminică dimineaţa va fi cel mult un grad”, a mai spus meteorologul. La Bucureşti se vor înregistra circa 9-10 grade, în orele amiezii.
Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca
Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu
EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova
Alertă meteo! Temperatura se va schimba brusc. Vezi câte grade vor fi
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



