sursa foto:  aktual24.ro

Analistul politic Bogdan Chirieac: ‘Din acest moment, regulile au fost aruncate în aer. Se vorbește despre unități speciale ucrainene care acționează în Rusia și care atacă obiective militare’

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat atacul cu mașină capcană care a avut loc la Moscova și care a dus la moartea fiicei lui Aleksandr Dughin, mentorul lui Vladimir Putin. 

Chirieac spune că războiul odios a avut până acum niște linii roșii pe care nu s-a trecut până în acest moment. Dacă s-ar confirma implicarea Ucrainei în acest atac, analistul consideră că toate regulile acestui război sunt aruncate în aer.

„Oricât ar părea de ciudat, războiul din Ucraina s-a desfășurat cu anumite reguli: nu s-a atacat Kievul direct cu rachete de mare putere, nici de partea cealaltă nu s-a atacat podul lui Putin peste strâmtoarea Kerci. Inițial s-au păstrat niște reguli în acest război de cotropire început de Rusia. Din acest moment, regulile au fost aruncate în aer.

Sigur, nu putem fi de acord cu Daria Dughina sau cu Aleksandr Dughin.Totuși, Daria Dughina era civilă. Sunt tot felul de indivizi care promovează idei demente și în Europa de Vest și în Rusia, dar sunt civili. Trebuie să vedem cine a săvârșit atentatul. Deocamdată, Ucraina nu și-a asumat acest lucru. Se vorbește despre unități speciale ucrainene care acționează în Rusia și care atacă obiective militare: depozite de muniție, centre de comandă, militari ruși de rang înalt, astfel de lucruri care țin de zona militară,” a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.

Întrebat dacă Vladimir Putin ar urma să reacționeze, analistul politic spune că președintele Rusiei ar fi pregătit oricum ceva care să marcheze șase luni de la începerea conflictului, mai ales că se apropie și Ziua Națională a Ucrainei. 

„Cred că oricum urma să reacționeze pentru că pe 24 august este ziua Ucrainei. Se împlinesc șase luni de la începerea conflictului, deci oricum se pregătea ceva mare, bine, cât poate Armata Roșie, care nu poate prea mult. Până acum au existat anumite linii roșii peste care nu s-a trecut în acest război odios. Din acest moment nu mai există așa ceva”, a mai spus Chriieac, conform dcnews.ro

Citește și:

Oficialii ruși tună și fulgeră după atentatul de la Moscova: ‘Ne ucid copiii – liniile roșii au fost depășite de multe ori! Daria lupta cu Ukrofascismului și stăpânii săi ango-saxoni’

Prima reacție de la Kiev după atentatul cu mașină-capcană de la Moscova, în care și-a pierdut viața fiica ideologului rus Aleksandr Dughin: ‘Ucraina nu are nimic de-a face cu asta’

Se întâmplă ceva în Rusia? Alexander Dugin, ideologul lui Vladimir Putin, a fost ținta unui asasinat. Fiica lui a murit

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare