vladimir putin 1

sursa foto:  fanatik.ro

Angela Grămadă: ‘Nu cred că ar trebui să devenim mai liniștiți. Federația Rusă nu urmărește doar să controleze Ucraina, ci toată Marea Neagră, iar asta crează multe amenințări’

Cel mai probabil, războiul din Ucraina se va termina la sfârșitul acestui an – e de părere Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex sovietic , preşedinta Asociaţiei „Experţi pentru securitate şi afaceri mondiale” din București.

 

“Ucraina nu are altă soluție decât să câștige acest război. Nu vorbim doar de viitorul unei țări cu 40 de milioane de locuitori, vorbim și despre un sistem de securitate regională destul de fragil în fața unor amenințări din partea federației Ruse. Pentru că  Federația Rusă nu urmărește doar să controleze Ucraina, ci toată Marea Neagră, iar asta crează multe amenințări. Eu sunt sigură că Ucraina va câștiga acest război. Așa cum estimează experții militari, Ucraina va reuși să obțină victoria și control asupra teritoriilor, la sfârșitul acestui an. ”

Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex sovietic , spune că Federația Rusă nu are nici un interes să încheie războiul cât mai repede:

“Federația Rusă nu se poate retrage în acest moment din Ucraina, pentru că nu are nici un fel de succes în teren. Ba, mai mult, au pierdut și o parte din localitățile pe care le ocupaseră în regiunea Lugansk și Donețk “.

În ultima vreme au circulat zvonuri legate de o posibilă boală a lui Vladimir Putin – neconfirmată, însă, de la Kremlin, dar nici infirmată.

Adriana Nedelea, realizatoarea emisiunii Piața Victoriei, a întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex sovietic, cine i-ar putea locul lui Vladimir Putin și dacă ar trebui să fim mai liniștiți în privința succesorului acestuia?

“Nu cred că ar trebui să devenim mai liniștiți. Există două tabere în jurul lui Vladimir Putin. Una este conștientă că a pierdut foarte multe resurse financiare și s-ar putea prăbuși nu doar sistemul economic, ci și cel politic. Iar cealaltă în jurul șefului serviciului de securitate al Federației Ruse, care insistă și pe extinderea operațiunilor militare, dar și pe un răspuns mult mai dur partenerilor Occidentali, adică NATO și SUA.  Asta ar însemna o extindere a operațiunilor miltare și o duritate mai mare în teritoriu, adică în Ucraina. Deocamdată, a doua tabără e mai puternică”, conform europafm.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare