Anunț de ultimă oră făcute de ministrul Educației, Monica Anisie! Șefă Învățământului anunță o colaboare cu Ministerul Tineretului și Sportului, pentru a dezvolta sportul la nivel de copii și juniori.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării (MEC), Monica Anisie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că va sprijini demersurile Ministerului Tineretului şi Sportului în ceea ce priveşte o colaborare între cele două instituţii pentru a dezvolta sportul la nivel de copii şi juniori.
„Fiind vorba despre beneficiarii direcţi ai sistemului de educaţie, elevii, întotdeauna MEC va sprijini demersurile MTS, întrucât dintotdeauna acestea au avut obiective comune cu cele ale Educaţiei", a declarat Monica Anisie.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a afirmat că este nevoie urgent de "un parteneriat puternic şi funcţional" cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a dezvolta sportul la nivel de copii şi juniori, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Stroe a explicat că importanţa acestui parteneriat i-a fost întărită în urma discuţiilor pe care le-a avut la începutul acestei săptămâni cu reprezentanţii federaţiilor naţionale sportive ale căror cereri de finanţare pentru anul 2020 sunt eligibile.
„Au fost două zile maraton, în care am discutat cu 63 de federaţii, cele care au avut cererile de finanţare eligibile, iar zilele următoare doresc să mă întâlnesc şi cu cele declarate neeligibile, pentru a le explica încă o dată ce aşteaptă Ministerul Tineretului şi Sportului din punct de vedere legal de la acestea pentru a putea primi finanţare. Au fost discuţii deschise, aplicate, în care reprezentanţii federaţiilor au dat dovadă de multă deschidere. Unii dintre aceştia şi-au asumat obiective îndrăzneţe pentru acest an, pentru dezvoltarea sportului pe care îl reprezintă", a spus ministrul.
„Mai este de lucrat la planificarea pe termen lung, îmi doresc mai multă rigurozitate, însă ce este extrem de important şi m-am bucurat să aflu acest lucru, toţi, dar absolut toţi, doresc ca prin acţiunile de promovare a sportului în rândul copiilor şi tinerilor să aibă cât mai mulţi practicanţi, să îşi mărească astfel şi baza de selecţie. Discuţiile purtate nu au făcut decât să întărească ideea şi îmi certifice, deşi nu mai era nevoie, faptul că avem nevoie urgent de un parteneriat puternic şi funcţional cu Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru că numai împreună putem să mişcăm lucrurile la nivel de copii şi juniori. Zilele următoare vom decide asupra bugetului, urmând să comunicăm public şi să afişăm pe site-ul Ministerului, sumele repartizate fiecărei federaţii în parte", a adăugat el.
Timp de două zile, pe 6 ianuarie şi 7 ianuarie, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a întâlnit cu reprezentanţii federaţiilor naţionale sportive ale căror cereri de finanţare sunt eligibile. Cele 63 de federaţii au fost împărţite în patru grupuri de lucru, în prima zi, fiind invitate la discuţii 33 de federaţii, iar în cea de-a doua, 30. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii federaţiilor şi-au susţinut cererea de finanţare, punctând obiectivele pentru anul 2020, problemele cu care se confruntă, dar şi strategia pe termen lung în sporturile pe care le manageriază.
Vezi și
Noi execuții făcute de Ludovic Orban și Marcel Vela! Numiri pe bază de familie
Solicitare, în regim de urgență, pentru Marcel Vela! Demers făcut de Dumitru Coarnă, la început de 2020
Guvernul Orban mută în forță! A înființat o instituție pentru a controla piața
Anunț de ultimă oră făcut de Monica Anisie! Planul ministrului Educației
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



