În cazul în care dobânzile la care se împrumută România vor crește cu câteva puncte procentuale, ar putea însemna un risc, iar acest lucru poate aduce criza în țara noastră.
„La noi lucrurile se pun şi aşa şi aşa, ca să zic aşa. Pe de o parte, avem o pondere în PIB a datoriei mult mai mică decât Italia - şi asta e de bine, dar în acelaşi timp nu avem nici istoria creditării, nici economia din spatele datoriei foarte puternice, aşa încât noi plătim mult mai mult decât plătesc italienii pentru aceeaşi datorie. Şi dacă dobânzile vor urca încă cu două, trei puncte procentuale, pentru că deficitul nostru este perceput de pieţe ca mare, s-a terminat! Deci, aceasta este problema! Problema este că economia noastră este mică, chiar dacă a crescut destul de rapid în ultimii ani. Riscăm să intrăm într-o criză foarte mare, dacă ajungem la un deficit bugetar mare - mare înseamnă 4%, înseamnă 5%, înseamnă 3,5%. Deocamdată nu am ajuns acolo. Deocamdată stăm bine, dar în orice caz suntem departe de MTO. MTO este 1%”, a spus Eugen Rădulescu, la un seminar organizat la Sinaia de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.
Vezi și
Acuze grave la adresa subordonaților lui Carmen Dan! Cum ar fi influențat votul într-o secție din București
De necrezut! Cine e omul care le-ar fi ajutat pe Udrea și pe Bica să se stabilească în Costa Rica – Conexiuni cu traficanții de droguri
Foarte interesant! Cine sunt și ce profesii au socrii Principelui Nicolae
Anunț făcut de BNR! Dobânzile nu sunt în beneficiul nostru
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiEconomie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

04 noiEconomie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

04 noiEconomie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

04 noiEconomie



