teanc bani in mana

sursa foto:  radioresita.ro

Anunț important pentru mii de români! Pentru ce pot primi bani dacă depun cerere până în octombrie

Un sprijin foarte important vine în ajutorul a milioane de români care se află, din păcate, în această situație. Pentru a beneficia de acest ajutor, persoanele doritoare trebuie să îndeplinească anumite condiții și să depună o cerere până în luna octombrie. Este vorba despre o sumă de bani pe care o vor primi persoanele singure și familiile care nu au bani să-și plătească cheltuielile la încălzire. 

Potrivit Avocat.net, aceștia pot primi de la stat un ajutor de încălzire care va acoperi din cheltuieli. Persoanele interesate pot depune cerere pâmnă în luna octombrie pentru a obține ajutor în perioada geroasă, 1noiembrie-31martie 2018.

jutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.

Vezi și Surpriză! Unde lucrează azi fiul lui Iulian Vlad, fostul șef al Securității comuniste

„Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de prezenta ordonanță de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii„, conform actului normativ.

Pot beneficia de acest ajutor consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.

De asemenea, o condiție esențială este ca veniturile solicitantului să fie sub anumite niveluri stabilite prin ordonanță, astfel:

  • în cazul energiei termice:
    • ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 ISR (786 de lei);
    • persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);
  • în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei).

Cererile pot fi depuse până pe 15 octombrie .

Vezi și Atenție, șoferi! Guvernul și-a dat ACORDUL – pentru ce FAPTĂ vi se poate lua permisul 90 de zile

Robert Turcescu anunță CUTREMUR în presă! Ce importantă publicație ar fi MURIT

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare