Anunț important! Vârsta la care se pot pensiona acești români-Senatul a decis

Vești importante pentru o categorie de angajați! Astăzi, Senatul a decis ce se va întâmpla cu vârsta la care ei se vor putea pensiona.

Activitățile din unități de prospecțiuni geologice sau exploatări subterane ar putea fi considerată muncă în condiții speciale, ceea ce înseamnă că persoanele care le desfășoară pot ieși ieși mai repede la pensie. Este ceea ce prevede un proiect de act normativ care a trecut de Senat fără vot.

Adoptată tacit, odată cu depășirea termenului legal de vot, respectiva inițiativă legislativă vizează modificarea legii pensiilor în vigoare. Mai exact, documentul prevede includerea în categoria locurilor de muncă în condiții speciale a unităților de prospecțiuni geologice și a celor de exploatări subterane.

Or, potrivt Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, persoanele care au muncit în condiții speciale pot beneficia de reducerea vârstelor standard de pensionare. Prin urmare, după intrarea în vigoare a prevederilor cuprinse în proiect, se va considera că și cei ce lucrează în unități de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran prestează o activitate ce poate fi încadrată în condiții speciale de muncă.

Totuși, la fel ca în cazul minerilor, de măsura reducerii vârstei de pensionare vor beneficia numai cei ce și-au desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă. Această modificare a apărut după ce, în luna iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu toți cei ce au lucrat în firme de prospecțiuni și explorări geologice pot beneficia de încadrarea activității în grupă specială, ci doar „personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă”.

Cu alte cuvinte, de reducerea vârstei de pensionare ar urma să beneficieze doar cei ce lucrează în subteran, nu și personalul tehnic, economic și socio-administrativ (TESA) din domeniul prospecțiunilor și explorărilor geologice.

Vezi și: Un fost colonel SRI anunță că s-a dat semnalul împotriva lui Dan Barna: ‘Te vor rezolva rapid. Îți iau ăștia partidul și capul’

EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Se dau noi tichete- Cine sunt românii care vor beneficia de ele

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare