Administraţia Prezidenţială a solicitat vineri, în numele preşedintelui Klaus Iohannis, Consiliului Naţional al Audiovizualului să îşi respecte propria lege de funcţionare şi să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum.
Preşedinţia precizează, într-un comunicat, că, deşi Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede clar că CNA este autorizat să emită „normele şi regulile de reflectare a desfăşurării campaniilor electorale şi a celor pentru referendum”, Consiliul nu şi-a respectat această obligaţie legală, deşi intrăm în ultima săptămână de campanie pentru referendum.
De asemenea, a fost solicitată adoptarea de către CNA, cu celeritate, a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administraţia Prezidenţială, în regim de anunţ de interes public, către televiziunile naţionale şi locale. Acest spot are în vedere informarea şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei referendumului, precizează sursa citată.
„Preşedintele Klaus Iohannis consideră că refuzul CNA de a-şi îndeplini atribuţiile îi afectează în mod direct pe cetăţenii României, pentru că dreptul la informaţie este un drept prevăzut şi garantat expres prin Constituţie. Toate autorităţile publice sunt obligate să respecte Constituţia, orice nerespectare a legii, cu atât mai mult a Legii fundamentale, fiind un abuz”, se mai arată în comunicat, informeaza news.ro
Vezi și
Vești uriașe, români! Iată cum vă puteți majora pensia
EXCLUSIV Conexiune-surpriză! ‘Sponsorul’ șefului USR, angajatorul liderului #Rezist
Surpriză totală! Ce funcție avea Radu Mazăre în Madagascar
Atenție! Administraţia Prezidenţială a cerut CNA să emită decizia privind normele şi regulile pentru referendum
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

33 minute în urmăSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

circa 1 oră în urmăSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

21:00Social
Județele din România unde nașterea pare miracol în loc de normalitate. Numărul copiilor a scăzut considerabil, care sunt „dușmanii natalității” din zonă

17:00Social
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

15:30Social



