Mare atenţie! Legea a fost publicată în Monitorul Oficial! Toţi cei care stau la bloc sunt vizați. Actul normativ va intra în vigoare în luna septembrie.
Noua Lege a asociațiilor de proprietari a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial. Prin noul cadru legal vor fi clarificate aspecte legate de folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul blocurilor de locuit sau modalitatea de înfiinţare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, cheltuielile datorate de proprietari, asociațiile de chiriași ș.a.
Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor a fost publicată azi, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 660 și se va aplica în 60 de zile de la publicare, adică din 28 septembrie, scrie avocatnet.ro.
Noul act normativ se va aplica tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi/sau spaţii cu altă destinaţie.
Astfel, legea stabilește condiţii clare pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului sau principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului.
Conform acesteia, proprietarii de apartamente vor scoate mai mulţi bani din buzunar. Una dintre schimbările aduse de noua lege este introducerea obligativităţii strângerii fondului de rulment, în scopul asigurării sumelor necesare pentru plăţi curente. Asociaţia de proprietari este obligată să stabilească cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.
Fondul de rulment se va stabili astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin aproximarea acestuia cu fondul de rulment stabilit la alte asociaţii de proprietari echivalente ca mărime, precizează zf.ro.
De asemenea, o altă prevedere este obligativitatea asociaţiilor de proprietari de a lua măsuri pentru consolidarea şi modernizarea condominiului. „Modernizarea echipamentelor, instalaţiilor şi dotărilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, reabilitarea termică în scopul creşterii performanţei energetice, precum şi reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei condominiului pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, în condiţiile menţinerii aspectului armonios şi unitar al întregului condominiu, indiferent de natura intervenţiilor”, se arată în lege.
Vezi și A apărut un supra-impozit în România, după modelul Germaniei: În ce oraș a fost introdus
Oficialii pregătesc o nouă taxă! Cum ar putea fi modificat Codul Fiscal
Vești bune pentru o parte dintre românii care stau la bloc! Din ce motiv vor fi scutiți de aceste cheltuieli
Atenție! Legea a fost publicată în Monitorul Oficial! Toți cei care stau la bloc sunt vizați
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB

28 octPolitica
Chiar și avocații lui Călin Georgescu se inspiră din filme. Replica pe care mulți au recunoscut-o imediat
Articole Similare

9 minute în urmăEconomie
Schimbare pentru șoferii din România. Cerințe noi pentru omologarea mașinilor de la apariția Euro 7

39 minute în urmăEconomie
Vine BYD în România? Vizită de la vârful companiei chineze care face mașini ieftine, care ar fi impactul

circa 1 oră în urmăEconomie
Digi introduce noi taxe. Operatorul de telefonie, televiziune și internet a anunțat deja românii din Spania despre schimbare

circa 2 ore în urmăEconomie
Revelion în Malta, mai ieftin decât la Brașov. Cât te costă un sejur pentru noaptea dintre ani în această destinație de vis

07:30Economie



