a8 16 coronavirus

sursa foto:  somagnews.com

Au dat lovitura în România! Afacere de succes în pandemie: Cum a evoluat prețul testelor Covid-19

Dacă la începutul pandemiei de Covid-19 testele pentru depistarea virusului erau foarte greu de procurat și aveau un preț de testare destul de ridicat, acum prețul mediu al unui test RT-PCR comercializat în România s-a redus chiar și la jumătate, arată o analiză a Consiliului Concurenței.

 

Ca urmare a creșterii numărului de producători, un test a ajuns să coste în prezent cel mult 390 lei, în condițiile în care anul trecut prețul ajungea și la 520 de lei.

În prezent, prețul mediu al unui test RT-PCR este de 322, cu variații între 270 lei și 390 de lei.

În mediul online, sunt comercializate diverse tipuri de teste antigenice rapide, prețul acestora oscilând în funcție de mai mulți factori. În funcție de platforma online de pe care se achiziționează, un test rapid cu recoltare din salivă costă între 30 lei și 59 lei, iar pentru o trusă care conține 5 teste prețul variază de la 119 lei la 238 lei.

În același timp, prețul unui test cu recoltare din exsudat nazofaringian, achiziționat online, poate costa între 26 lei și 37 lei, în timp ce un kit cu 5 teste costă între 99 lei și 238 lei, iar o trusă cu 20 de teste poate fi achiziționată la prețuri între 450 și 900 lei.

Efectuarea unui test rapid antigen într-un centru de testare poate costa între 85 lei și 150 lei dacă este recoltat din exsudat nazofaringian și aproximativ 150 lei dacă este recoltat din salivă.

În funcție de clinica în care sunt efectuate, testele pentru detectarea anticorpilor de tip IgG și IgM costă între 145 lei și 240 lei, iar cele pentru anticorpii IgG/IgM anti-Spike costă între 94 lei și 240 lei.

Testele comercializate online, care pot fi efectuate la domiciliu, indică doar calitativ prezența anticorpilor și pot și achiziționate în truse de 1, 2, 5 sau 25 de teste.

Astfel, în funcție de platforma online de pe care este achiziționată, o trusă care conține un test poate costa între 34 lei și 60 lei, iar cea cu 2 teste între 110 lei și 120 lei. Pentru trusele cu câte 5 teste, prețurile variază între 120 lei și 299 lei, în timp ce pentru cele cu 25 de teste prețurile pot ajunge la 575 lei, arată analiza Consiliului Concurenței, conform realitateafinanciara.net.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare