sursa foto:  politiaromana.ro

Au început să fie virate salariile întârziate pentru bugetari! Polițiștii au confirmat pentru Bugetul.ro

A fost panică în sistemul bugetar la finalul săptămânii trecute, 40% dintre angajații de la stat neprimindu-și salariile. Ministerul Finanțelor a asigurat că banii vor intra astăzi.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, Vasile Zelca, a confirmat, pentru Bugetul.ro, că au început să intre în conturile polițiștilor salariile întârziate.

Surse ale Bugetul.ro din sistemul bugetar ne-au dezvăluit, luni, că și-au primit banii întârziați.

Din ce date avem noi, au început să vireze banii. Se pare că problema a fost la BNR, că am aflat că sunt și alți bugetari afectați, nu numai noi, Poliția, Ministerul de Interne.

Asta înseamnă că ministerele de resort au trimis documentele electronice la Trezorerie, la BNR și acolo a fost o problemă. A fost o problemă de sistem. Din ce am aflat de la membrii noștri, au început să se vireze banii la anumite bănci”, a afirmat, luni, pentru Bugetul.ro, președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Precizările făcute de Ministerul Finanțelor:

Ministerul Finanțelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar.

Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncționalitați ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum și în sistemul de plăți interbancare, înregistrându-se întârzieri parțiale la plată.

Precizăm că 60% din obligațiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operațiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 și 15 mai a.c.

Regretăm neajunsurile create și le dăm asigurări tuturor celor afectați că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncționalități tehnice să nu se mai repete”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare