sursa foto:  gds.ro

Autoritatea Vamală Română, cifre oficiale: Au fost înregistrate zero importuri de cereale din Ucraina în ultimele 6 luni!

Autoritatea Vamală Română (AVR) informează azi că în ultimele 6 luni nu au fost înregistrate importuri de cereale din Ucraina.

Autoritatea Vamală Română precizează că, potrivit datelor deținute de instituție, în ultimele 6 luni au fost înregistrate ZERO operațiuni vamale de importuri din Ucraina pentru categoriile de produse agricole grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui.

AVR a făcut aceste  precizări ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la pretinsele importuri pe teritoriul României a unor categorii de cereale originare din Ucraina, și anume grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui.

Iată ce spune Autoritatea Vamală Română:

Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la pretinsele importuri pe teritoriul României a unor categorii de cereale originare din Ucraina, și anume grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui, Autoritatea Vamală Română amintește că până la data de 15 septembrie 2023, punerea în liberă circulație sau plasarea sub regim de antrepozit vamal, de zonă liberă sau de perfecționare activă a respectivelor produse a fost interzisă în țara noastră, potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1100 al Comisiei din 5 iunie 2023 de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina.

Având în vedere că, începând cu data de 16 septembrie 2023, Comisia Europeană nu a adoptat măsuri similare, a fost necesară luarea de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor și producătorilor locali.

Astfel, în România, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr 84/2023 privind instituirea unor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova conform căreia grâul, porumbul, rapița și floarea-soarelui se pot importa numai pe bază de autorizație de import, de către operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice: fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și creșterea animalelor.

Deși ordonanța a intrat în vigoare la data de 13 octombrie, nici în perioada 16 septembrie – 13 octombrie și nici de atunci până în prezent nu au fost înregistrate operațiuni de import pentru produsele agricole originale din Ucraina.

Facem precizarea că Autoritatea Vamală Română acordă o atenție sporită traficului de la frontierele cu Ucraina”.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare