De câțiva ani copiii românilor ar trebui să primească 500 de euro din partea statului pentru educație, dar nici acum nu au fost acordați, ba mai mult autoritățile au tot amânat acordarea lor.
Acum câțiva ani, a fost propus prin Legea educației, ca cei care s-au născut după data de 9 februarie 2011 să primească de la stat o sumă de 500 de euro, ca bani de educație.
Acești bani trebuiau să fie acordați încă din 2013, iar autoritățile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept. Din păcate, banii nu vor fi dați nici în următorii doi ani, aflăm dintr-un act normativ recent publicat în Monitor, din cauză că nu există 4 miliarde de lei la buget pentru a fi alocați pentru asta și nici infrastructura trezoreriei.
Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011.
Această obligație este prevăzută în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație. Suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză.
Din păcate, copiii nu primesc nici în 2019, nici în 2020 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018. Acolo scrie că acordarea sumelor de bani se amână până în 31 decembrie 2020.
Cu mult noroc, copii ar putea să primească acești bani abia din 1 ianurie 2021, în cazul în care autoritățile nu vor decide din nou asupra unei noi amânări.
Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației - în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2021.
Motivul pentru care se tot amână acordarea banilor este limpede nu există bani. În nota proiectului de ordonanță scrie că efortul financiar de aproape 4 miliarde de lei nu poate fi suportat de la buget. Pe lângă asta, e nevoie de deschiderea unor conturi la trezorerii și acesta este, de asemenea, un efort prea mare pentru autorități.
“Statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (...) Sprijinul de stat pentru exercitarea dreptului la educaţie permanentă prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro se acordă tuturor copiilor născuţi după data intrării în vigoare a prezentei legi”, stabilește Legea educației.
Cei 500 de euro vor fi depuși de autorități, în baza certificatului de naștere, într-un cont de depozit ("cont pentru educație permanentă") deschis la Trezoreria Statului, pe numele copilului, de către oricare dintre părinți, împuternicitul acestora sau reprezentantul legal. În plus, și părinții vor avea posibilitatea să depună bani în acest cont, iar pentru sumele aflate la Trezorerie se va plăti o dobândă anuală din bugetul statului.
Practic, titularul contului va fi copilul, el urmând să fie singura persoană care va putea să retragă sume, începând de la vârsta de 16 aniși cu acordul expres al părinților. "Titularul contului este singura persoană care poate solicita sume din contul pentru educaţie permanentă, începând cu vârsta de 16 ani şi cu acordul expres, după caz, al părinţilor, al tutorelui sau al reprezentantului legal. Trezoreria Statului eliberează vouchere echivalente în valoare cu sumele solicitate", mai scrie în lege.
Important este faptul că dacă retragerea și folosirea banilor copiilor în alt scop decât cel educațional va reprezenta infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de la șase luni la un an, potrivit avocatnet.ro
Vezi și
Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019
Lovitură de teatru în scandalul zilei! Avocatul Elenei Udrea a reacționat! Ce spune despre descinderea în forță a FBI în celula fostului ministru
Lovitură în plin dată de Guvern, pentru mii de români! Nu vor primi nici în 2019 acești bani promiși de ani buni
Autoritățile au amânat acest drept! Copiii nu vor primi nici în 2019 acești bani
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



