Fabulos! Acesta este primul oraș din România cu transport în comun pe apă. Pentru a se ajunge aici, s-au cheltuit milioane de euro din bugetul local.
Este vorba despre Timișoara. Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română, a autorizat Societatea de Transport Public Timişoara (fostul RATT), să efectueze transport de persoane pe canalul Bega. Aşa se face că de Ziua Timişoarei, ambarcaţiunile achiziţionate de Primăria Timişoara au început să circule cu pasageri, pe canalul Bega. Primul vaporeto, „Savoya”, a plecat, la ora 11.00, din staţia „Catedrala Mitropolitană”, aflată la piciorul podului Episcopiei. Viteza maximă este de 12 kilometri pe oră, scrie Adevărul.
Conform sursei citate, vaporaşele au nouă staţii (pontoane), realizate odată cu reabilitarea malurilor canalului Bega, printr-un proiect european. Cele şapte ambarcaţiuni, fabricate la Galaţi, au fost achiziţionate din bani de la bugetul Primăriei, şi au costat două milioane de euro.
În perioada 3-5 august transportul a fost gratuit, însă de luni tariful, stabilit prin Hotărâre de Consiliu Local, a devenit un leu pe călătorie.
Vezi și EXCLUSIV! Am aflat cât plătește fiul lui Liviu Dragnea doar pentru închirierea salonului unde va avea loc nunta sa
Avem și noi „Veneția” noastră! Primul oraș din România cu transport în comun pe apă
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



