În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 16 mai 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce.
Aversul monedei redă o imagine parțială a mănăstirii Putna și portretul domnitorului Ștefan cel Mare, suprapuse peste un text extras din lucrarea lui Ion Neculce ,,O samă de cuvinte”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.
Reversul monedei prezintă o mână scriind cu pana, un fragment din textul original al lucrării ,,O samă de cuvinte” și inscripțiile „350 DE ANI DE LA NASTERE” și „ION NECULCE”.
Conform unui comunicat de presă, monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
BNR lansează o nouă monedă: Ce valoarea va avea și cu ce prilej va fi tipărită
Trending

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

14:30Entertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

08:33Horoscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

09:08Social
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

21:30Economie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

20:30Economie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

18:30Economie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

18:00Economie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

16:00Economie



