Apariția unui nou stat face mare vâlvă între statele membre ale Europei. Președintele ucrainean, Petro Poroşenko, Franța și Germania nu văd cu ochi buni această proclamare, iar Rusia încă anlizează acesta caz. Se pare că va fi eaborată o nouă constituție care va fi supusă unui referendum.
Aleksandr Zaharcenko, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a anunțat apariția unui nou stat în locul Ucrainei.
Potrivit Gândul, Aleksandr Zaharcenko a declarat că va fi elaborată o nouă constituţie care va fi supusă unui referendum. „Considerăm că statul ucrainean în forma în care era nu mai poate fi restabilit. Noi, reprezentanţii regiunilor fostei Ucraine, cu excepţia Crimeei, proclamăm crearea unui nou stat, succesor al Ucrainei”, a declarat liderul separatist prorus, propunând numele „Malorossiya” („Mica Rusie”) pentru noua ţară, o denumire a actualului teritoriu ucrainean de pe vremea Imperiului Rus. Capitala noului stat ar urma să fie, potrivit lui Zaharcenko, în Doneţk. Regiunea ucraineană Crimeea a fost anexată de Rusia din 2014, manevra fiind condamnată de Occident.
Rusia a transmis că este vorba de un plan care va fi supus dezbaterii publice, evitând să anunţe că îl susţine.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a condamnat vehement planul propus de liderul separatist, afirmând că este parte a unui „spectacol cu marionete” dirijat de Rusia. Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, a avertizat că poporul ucrainean „va îngropa Malorossiya”, numind planul rebelilor drept rezultatul „imaginaţiei bolnave”.
Franţa şi Germania au catalogat planul drept „inacceptabil”, avertizând că este subminat procesul de pace şi Acordul Minsk.
Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.
Vezi și Uluitor! Un înalt oficial al Consiliului European șterge pe jos cu Antena 3 și România TV
Alertă maximă! Ce au găsit cei de la APC în brânza vândută la magazine – PERICOL pentru sănătate
Biserica Ortodoxă Română se zguduie din temelii! Scandal sexual la Mănăstirea Prislop