Carla’s Dreams este una dintre cele mai populare trupe din România, iar tarifele lor pentru evenimentele la care participă sunt unele destul de mari. În luna februarie, mai exact pe 10 sau 11 februarie, simpaticii moldoveni ar trebui să meargă la Suceava, unde ar trebui să susțină un spectacol cu ocazia celor 630 de ani de la atestarea documentară a oraşului. Doar că prețul cerut de ei a devenit motiv de ceartă între autoritățile locale.
În şedinţa de ieri, o parte dintre membrii Consiliului local şi-au exprimat nemulţumirea faţă de tariful piperat pe care ar trebui să îl plătească pentru ca formaţia Carla’s Dreams să încingă atmosfera la mult așteptatul eveniment.
Potrivit primarului Ion Lungu, pe lângă ceremoniile oficiale din Cetatea de Scaun, vor fi focuri de artificii, un concert extraordinar de muzică simfonică şi unul de muzică populară şi un spectacol de teatru cu temă istorică, dar şi trei concerte de muzică uşoară. În faţa mulţimii, vor urca artiştii de la trupa 9, Unison Band, dar şi Carla’s Dreams.
Deliberativul local a aprobat luna trecută suma de 250.000 de lei pentru întregul buget al manifestărilor. Dacă vor ca artiştii de la Carla’s Dreams să cânte la Suceava, autorităţile ar trebui să plătească suma de 58.000 de lei, plus TVA, adică 69.000 de lei, potrivit monitorulsv.ro.
Conform contractelor încheiate pe SEAP, sistemul electronic de licitaţii, Concertul Ansamblului “Ciprian Porumbescu”, care este arhicunoscut publicului sucevean, costă 25.000 de lei, concertul de muzică simfonică – 36.800 de lei, Trupa 9 şi Unison Band primesc câte 10.000 de lei de fiecare.
Citește și...
Ce salariu primea CTP de la Sorin Ovidiu Vântu
A fost făcut public! Cu cât vor creşte SALARIILE
Documente EXCLUSIVE! ȘANTAJ și abuz în serviciu – acuze grave la adresa ministrului demisionar al Tineretului și Sportului
Carla's Dreams au creat un scandal monstru într-un oraș important din România! Suma uriașă pe care au cerut-o pentru un concert
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



