Un caz scandalos a fost semnalat de o clientă a hipermarketului Lidl. Elena din Iași susține că în lasagna cumpărată de la unitatea Lidl din Dacia a găsit un vierme.
Femeia spune că, în momentul în care a vrut să consume produsul împreună cu soțul și cei doi copii ai lor, au văzut viermele respectic.
A depus imediat reclamație la ANPC, DSP și la Lidl. Femeia spune că i s-a făcut rău când a văzut viermii, iar unul dintre copii a vomat. Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor (OJPC) verifică situația, conform Bzi.ro.
„Ieri (n.r. – duminică, 24 septembrie 2023), în jurul orei 11:00 am cumpărat lasagna de la Lidl, din Dacia. Seara, în jurul orei 19:00, după ce am gătit-o, am găsit viermele. Nu știu dacă mai avea și alții, mi s-a făcut rău și nu am mai putut să verific.
„Nu am ajuns la spital. Am luat două guri, iar unul dintre copii a vomat după ce a văzut ce e în farfurie”
Nu am ajuns la spital. Am luat două guri, iar unul dintre copii a vomat după ce a văzut ce e în farfurie. Până acum am luat de vreo 3 ori lasagna de la Lidl. De obicei gătesc acasă lasagna, dar, dacă sunt în criză de timp sau vreau o cantitate mică, cumpărăm de la Lidl”, susține ea.
Pe lasagna de la Lidl aceasta a plătit pentru 16,99 lei.
Jurnaliștii de la Bzi menționează că au încercat să-i contacteze pe reprezentanții Lidl, însă aceștia nu le-au transmis un punct de vedere.
„Aseară (n.r. – duminică, 24 septembrie 2023) am trimis mail la Lidl, am completat formularul la ANPC, am trimis mail la DSP. Astăzi (n.r. – luni, 25 septembrie 2023) a fost soțul și a depus reclamație la DSP Iași. Toate aceste demersuri le-am făcut pentru a lua măsuri organele de control, în speranța că nu vor mai exista astfel de produse la vânzare.
Nu aș vrea să dau declarații suplimentare până nu voi fi contactată și de reprezentanții Lidl, să îmi transmită punctul lor de vedere. În această dimineață (n.r. – luni, 25 septembrie 2023) am vorbit cu o reprezentantă de la ei, la numărul de telefon afișat pe site, dumneaei și-a prezentat scuze pentru acest incident”, mai spune Elena.