Cătălin Cornel Drăgan (30 de ani) şi Corin Mămăligeanu (20 de ani), indivizii arestaţi în urmă cu trei luni, la Brăila, după ce au violat o fetiţă de zece ani pe care o răpiseră de pe stradă, sunt din nou liberi, la cererea Parchetului.
Adică fix instituţia care, teoretic, ar trebui să reprezinte interesele victimelor infractorilor şi care ar trebui să îi ţină departe de copii pe perverşi. Însă procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au ajuns, probabil, la concluzia că pedofilii care au făcut poştă o fetiţă de zece anişori au dreptul să mai violeze câţiva minori până la condamnarea definitivă, aşa că pe 14 ianuarie au solicitat eliberarea celor doi.
Două zile mai târziu, judecătorii au admis cererea procurorilor, iar pedofilii s-au întors printre copilaşi: „Admite cererile reunite formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila şi inculpatul Drăgan Cătălin Cornel. În baza art 242 al 1 Cod procedură penală, dispune revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpaţii Drăgan Cătălin Cornel şi Mămăligeanu Corin, prin încheierea nr 25/26.11.2019 a Judecătoriei Brăila, şi punerea în libertate a acestora dacă nu sunt arestaţi în altă cauză”, informează spynews.
Vezi și:Marcel Vela, somat de urgență: Cu ei să înceapă reorganizarea! Să le desființeze!
Veteranul de război Emil Vețeleanu (101 ani), despre 23 august 1944: Influența rusească a dus la arestarea Mareșalului Antonescu
Noua lege intră în vigoare mâine! Sunt vizați toți românii! Poliția avertizează: ‘Da, ai citit bine!’
Caz șocant! Judecătorii au admis cererea pedofililor?
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice

04 noiEconomie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



