Murat Arslan a fost condamnat vineri pe motive exclusiv politice, la zece ani închisoare, judecătorul fiind un fost preşedinte al celei mai mari asociaţii a judecătorilor şi procurorilor din Turcia.
Din această poziţie a militat continuu pentru apărarea democraţiei şi respectarea drepturilor omului în Turcia. Pretextul condamnării a fost că ar fi fost "membru într-o organizaţie teroristă armată", scrie presa turcă.
Referitor la această condamnare, judecător Dana Girbovan, preşedinte UNJR - afiliata MEDEL, a spus:
"Premiul Vaclav Havel - ce onorează şi răsplăteşte acţiunile deosebite ale societăţii civile în apărarea drepturilor omului - a fost decernat în 2017 lui Murat Arslan, un judecător închis în închisorile turce pentru acţiunile sale în apărarea unei justiţii independente. Am spus atunci că 'premiul primit de Murat Arslan este o primă recunoaştere de către Europa a luptei pe care judecătorii din Turcia o duc, o recunoaştere căreia trebuie să i se adauge un sprijin pe măsură'. Din păcate, acest sprijin nu a venit, politicienii europeni rezumându-se doar la a repeta slogane şi discursuri sterile. Condamnarea judecătorului Murat la o pedeapsă atât de grea şi nedreaptă este măsura eşecului şi imposturii instituţiilor europene în apărarea libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi a domniei legii."
"Îl cunosc personal pe Murat, am participat împreună la conferinţe, seminarii şi întâlniri internaţionale ale asociaţiilor. L-am auzit vorbind public, în ţara sa şi în afară, pericolul la adresa statului de drept din Turcia. Murat este un om care nu şi-a pierdut curajul de a sta drept şi promova, chiar cu riscul vieţii, valori care pentru foarte mulţi politicieni au devenit doar slogane: drepturile omului, justiţie independenta, stat de drept/ domnia legii. Este o zi grea pentru fiecare dintre noi, prietenii şi colegii lui Murat, dar este şi o zi tristă pentru fiecare cetăţean ce crede în valorile Europei. Alături de Medel, UNJR va continua toate demersurile internaţionale pentru eliberarea judecătorilor şi procurorilor turci închişi pe nedrept. Nu în ultimul rând, lupta lor este o inspiraţie pentru fiecare dintre noi să nu abdicăm nici o clipă de la apărarea democraţiei, independenţei justiţiei şi respectarea drepturilor omului", a mai spus jud. Girbovan.
Vezi și EXCLUSIV Creștere spectaculoasă! Cum i-a explodat salariul lui Carmen Dan
ANAF a făcut anunțul! Se aplică luna aceasta
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Caz uluitor! Un judecător turc condamnat pe nedrept
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



