pensie

sursa foto:  click.ro

Cine sunt românii care își vor putea primi banii înapoi de la pensii, prin Fisc – Proiectul la care se lucrează în Parlament

Un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat prevede ca, în anumite situații, românii ajunși la vârsta de pensionare să-și poată primi înapoi contribuțiile pentru pensie.

Este vorba despre acele persoane care au contribuit la pensie, cât timp s-au aflat în câmpul muncii, dar nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare.

Totodată, conform proiectului de lege citat de Antena 3, banii plătiți pentru pensie vor putea fi restituiți și în situația decesului unui asigurat înainte de împlinirea vârstei de pensionare, caz în care sumele vor putea fi transferate către urmașii săi legali.

Proiectul aflat în dezbtare în Parlament vizează „restituirea contribuţiilor de asigurări sociale în cazul nevalorificării plăţii acestora datorită neîndeplinirii vocaţiei la plata pensiei”.

Situațiile în care se propune ca valoarea contribuțiilor individuale de asigurări sociale plătite de asigurații sistemului public de pensii să poată fi restituită:

– când, la împlinirea vârstei standard de pensionare, asiguratul care solicită înscrierea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă nu îndeplinește condiția privind stagiul minim de cotizare;

– în cazul decesului asiguratului înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) este cea care se va ocupa de calculul contribuţiilor de asigurări achitate de români în timpul muncii.

Este important de spus că, potrivit proiectului aflat la Senat, suma de bani ce va trebui restituită românilor va fi actualizată cu rata inflației. Banii vor fi restituiţi prin agențiile județene ale Fiscului.

„Procedura restituirii contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale către persoanele obligate la plata acestora prin efectul legii este practicată și în situațiile în care cetățeni ai statului român au lucrat pe teritoriul altor state și care, la momentul solicitării pensiei cuvenite pentru perioada de cotizare la bugetele statelor respective, au constatat neîndeplinirea condițiilor legale pentru plata pensiei și au restituit sumele încasate drept contribuții (vezi Israel, Austria, Franța, Grecia etc.)”, spun inițiatorii măsurii.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare