sursa foto:  sfin.ro

Comisia Europeană, îngrijorată de scăderea încrederii în zona euro după al doilea val de COVID-19

Comisia Europeană se arată îngrijorată de scăderea încrederii în economia zonei euro în noiembrie pentru prima dată în ultimele șapte luni, după ce al doilea val al pandemiei de coronavirus (Covid-19) a lovit continentul.

Potrivit datelor publicate vineri de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a scăzut în noiembrie la 87,6 puncte, de la 91,1 puncte luna precedentă.

Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un declin de până la 86,5 puncte.

În mod obişnuit, studiul este realizat în primele două-trei săptămâni ale lunii, ceea ce înseamnă că are legătură cu noile restricţii severe anunţate, inclusiv în cele mai mari economii ale zonei euro, Germania şi Franţa.

 

 

„După o redresare parţială a încrederii în perioada mai – septembrie şi a expansiunii din octombrie, luna aceasta s-a înregistrat primul declin de când încrederea a scăzut semnificativ la primul val al pandemiei”, se arată în raportul publicat de Comisia Europeană.

 

 

Evoluţiile au fost determinate de scăderea încrederii în retail, servicii şi în rândul consumatorilor. Scăderi mai reduse s-au înregistrat în industrie şi construcţii, două sectoare care nu sunt extrem de afectate de noile restricţii.

Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, s-a înrăutăţit la minus 17,3 puncte în noiembrie, de la minus 12,1 puncte luna precedentă, în timp ce economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la minus 15,5 puncte.

În industrie, optimismul a scăzut la minus 10,1 puncte de la minus 9,2 puncte, în timp ce analiştii se aşteptau la o scădere de până la minus 10,5 puncte, în timp ce încrederea consumatorilor a fost în linie cu estimările, scăzând la minus 17,6 puncte în noiembrie, de la minus 15,5 puncte luna precedentă, conform agerpres.ro.

Citește și:

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare