sursa foto:  evz.ro

Cum au ajuns de fapt Kovesi și Coldea în cele mai importante funcții în stat – adevăruri nespuse

Fostul președinte Traian Băsescu i-a criticat, în nenumărate rânduri, în ultima perioadă pe șefa DNA, Laura Codruța kovesi și pe Florian Coldea, până de curând prim adjunct al SRI. Cei doi au fost învestiți în aceste funcții importante chiar de el, dar a justificat de fiecare dată că i-a ales pentru că erau tineri, iar el își dorea o schimbare de regim. Care este de fapt adevărul și cum au ajuns cei doi în prim plan, puteți trage singuri concluziile, citind informațiile de mai jos.

Înscăunarea lui Coldea

Numirea lui Florian Coldea a survenit ca urmare a rezolvării dosarului jurnaliștilor răpiți în Irak. Colonelul Daniel Dragomir a fost cel care a mers în Irak și a condus operațiunea, iar Florian Coldea a fost cel care transmitea informațiile către președintele Băsescu, fiind în România. Abia la final, Coldea a ajuns în Irak pentru a le da banii de răscumpărare teroriștilor.

Dragomir era vorbitor de arabă, pe care o învățase la Londra, franceză și engleză și avea si alte legături cu rețeaua de sprijin din lumea arabă, după cum Dan Andronic povestea într-un editorial Evz. De asemenea acesta era singurul român medaliat de două ori la olimpiade internaționale de filosofie (Istanbul 1996 și Varșovia 1997) și fusese direct admis la Academia Națională de Informații. În anul 2001 o absolvise ca șef de promoție, iar ulterior s-a remarcat în SRI contribuind decisiv în mai multe dosare sensibile. La capătul celălalt se afla Florian Coldea, care terminase liceul la seral, rămăsese repetent la Institutul Politehnic din Timișoara și mai apoi, a fost nevoit să rămână subofițer la SRI pentru că nu luase notă de trecere la licența de la Academia Națională de Informații.

Vezi și Scandare uimitoare la protestul organizat față de OUG privind grațierea! „Popor de idioți…”

Și Coldea și Dragomir au fost implicați în rezolvarea dosarului jurnaliștilor răpiți în Irak. Amândoi erau tineri, dar după ce președintele a comparat CV-urile celor doi a considerat că între un șef de promoție și un repetent, se impune alegerea unui repetent la conducerea celui mai important serviciu de informații. În general, în zona fostei, dar și a actualei securități există percepția că se lucrează mult mai bine cu persoane cu intelect mediu întrucât sunt mult mai buni executanți și mult mai ușor de controlat.

ATENȚIE

Desigur se uită că Ceaușescu a fost un dictator cu 4 clase, care a condus România într-un mod barbar. În ciuda lucrurilor pe care le-a lăsat în urmă, toată lumea trebuie să-și reamintească de abuzurile la care erau supuși cetățenii în acea perioadă și la lipsurile incredibile pe care le aveam cu toții. Soția sa Elena, deși era analfabetă, și-a luat titlul de doctor în chimie. Nu s-au schimbat prea multe nici astăzi la acest capitol.

Numirea lui Kovesi

Revenind la subiectul acestui articol, se poate deduce cu ușurință de ce Traian Băsescu l-a preferat pe Florian Coldea. În ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, lucrurile sunt similare, dar mult mai simple.

Aceasta era un tânăr procuror care nu excelase la învățătură dedicând mult timp meciurilor de baschet. La 28 de ani era magistrat la Sibiu cu doar 3 dosare la activ. Însă tatăl său era celebrul Ioan Lascu, unul dintre cei mai longevivi procurori șefi din țară.  Aproape 20 de ani fusese procuror șef în timpul dictaturii ceaușiste și a rămas în aceeași funcție și după. Asta spune câte ceva despre relațiile sale, însă ceea ce spune și mai multe este legătura strânsă pe care o avea cu Vasile Blaga, mâna dreaptă a lui Traian Băsescu la acea vreme.

Vezi și De ce se teme Laura Codruța Kovesi?

Dacă președintele și-ar fi dorit o schimbare de paradigmă prin promovarea unor tineri curați și competenți, ar fi avut de unde să aleagă. Însă criteriile după care a ales au fost aceleași cu ale celei mai mari părți ale politicienilor, care nu au nimic în comun cu meritocrația.

Oamenii cu adevărat puternici aleg în funcții cheie persoane de tipul lui Daniel Dragomir, îi promovează și le dă aripi, nu-i frustrează aruncându-i aproape în anonimat.

Din acest motiv, astăzi România este o țară servilă, care se entuziasmează la declarațiile jenante ale unui ambasador al cărui popor nici nu știe că există, și al căror oameni de afaceri investesc în cu totul și cu totul alte țări.

România nu-și va putea atinge niciodată potențialul atâta timp cât în funcțiile cheie vor fi învestiți oameni cu profil de executanți în loc de negociatori. Căci acei oameni vor fi mai târziu executanții unor forțe politice externe mai deștepte decât ei. Și ei îi vor folosi, pentru interesul lor pentru că așa-i în globalozare.

Și în loc ca România să se așeze la masa negocierilor cum face Polonia de exemplu, se apleacă la ștersul pantofilor. Să sperăm că în viitorul nu foarte îndepărtat, românilor li se va oferi din nou șansa să voteze patrioți puternici precum Rațiu sau Coposu și că de data asta vor învăța din istorie.

Cum spunea Nicolae Iorga, „Istoria își bate joc de cei care nu o cunosc repetându-se”…

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.