Mare atenție! Dacia face un anunț important! Sute de mașini pot fi afectate. Gigantul trage un puternic semnal de alarmă.
Concret, Dacia recheamă în service modelul Duster după ce a identificat două probleme tehnice. Prima deficienţă de fabricaţie poate fi chiar şi periculoasă.
Experții au descoperit o posibilă „neconformitate a butucului roţii faţă”. Potrivit Renault Commercial Roumanie, acest lucru poate provoca zgomote anormale în partea din faţă a vehiculului şi, în cazuri extreme, poate duce la detaşarea roţii, chiar dacă această situaţie nu a fost observată până în prezent.
Operaţiunea în service durează între 50 minute şi 3 ore în funcţie dificultatea intervenţiei. Mecanicii vor verifica butucul de la roata faţă şi dacă se va considera necesar, aceasta se va înlocui, scrie Adevărul.
Peste 200 de maşini pot fi afectate se mai arată în adresa pe care Renault Commercial Roumanie a trimis-o Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Cea de-a doua problemă este legată de sistemul electric: există posibilitatea pierderii parţiale sau totale a luminilor de semnalizare ale remorcii atunci când această este conectată la maşină. În acest caz sunt afectate în jur de 300 de maşini, iar intervenţia durează 35 de minute.
Vezi și Mii de oameni sunt vizați! Decizie CAPITALĂ a Băncii Transilvania
”Noul iubit” al Simonei Halep a clarificat totul: Ce legătură este între cei doi
El i-a luat locul în reclamele de la Catena: Cum a reacționat actorul Alexandru Arșinel
Atenție! Dacia face un anunț important! Sute de mașini afectate
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

34 minute în urmăEconomie
Când debutează Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz. Planul, pe termen lung, ne-ar ajuta să exportăm gaze

13:30Economie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

13:00Economie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

12:30Economie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

12:00Economie



