sursa foto:  profit.ro

Dan Barna rupe tăcerea: ‘La nivelul coaliției nu s-a discutat despre buget, doar tangențial’

Vicepremierul Dan Barna a precizat că discuţiile din şedinţa săptămânală de luni a coaliţiei de guvernare s-au axat pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

 

„Astăzi ne-am axat discuţia pe PNRR. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a prezentat care e cadrul, în momentul de faţă, de pregătire şi de actualizare a programului trimis de România anterior la Comisia Europeană şi am discutat foarte aplicat despre necesitatea ca fiecare dintre ministere să identifice acele proiecte mature, acele proiecte care pot fi realizate, finalizate până în 2026, dar contractate în proporţie de 75% până la finalul lui 2022. Mâine se va trimite o scrisoare fiecărui minister în parte pentru a identifica acele proiecte care pot să genereze rezultatele care să contribuie la reformele pe care România şi le-a asumat”, a explicat Barna, la finalul reuniunii desfăşurate la Palatul Parlamentului.

 

 

Vicepremierul a arătat că este o „diferenţă importantă” faţă de fondurile structurale, deoarece banii sunt la dispoziţia României în momentul în care se ating rezultatele propuse.

 

 

„Nu e în logica de proiect, este în logica de rezultat. Practic, acele 30 de miliarde, jumătate granturi, jumătate împrumuturi, sunt la dispoziţia României în momentul în care atingem rezultatul. Dacă, să spunem, la infrastructură feroviară ne asumăm, nu ştiu, 500 de kilometri de şină nouă, dacă vom avea 500 de kilometri vom putea solicita banii respectivi. Dacă nu vom atinge rezultatul, nu contează cât de frumos a fost proiectul, nu vom primi nicio sumă intermediară. De aceea, este foarte important pentru fiecare minister în parte să-şi gândească reformele. (…) A fost o discuţie şi pe Ministerul Mediului, a fost discuţie de mecanism, să spun aşa, pentru că e foarte important să putem folosi această resursă pe care o are România”, a afirmat Dan Barna.

 

 

Potrivit vicepremierului, ministerele ar trebui să transmită propunerile de proiecte pentru PNRR în cursul lunii februarie.

 

 

 

„Pe parcursul întregii luni februarie vor avea loc întâlniri, vor fi şi consultări cu mediul de afaceri, cu Asociaţia Municipiilor, cu Asociaţia Comunelor şi cu administraţia, cu societatea civilă. Vor fi şi discuţii la nivelul Ministerului Investiţiilor cu fiecare minister în parte pe aceste angajamente, să le spunem, care să genereze rezultate. Asta se va întâmpla pe tot parcursul lunii februarie”, a informat Barna.

 

 

 

El a precizat, totodată, că proiectul bugetului de stat pentru 2021 este încă în dezbatere la nivelul Guvernului.

 

 

 

„La nivelul coaliţiei nu s-a discutat despre buget, doar tangenţial. Încă sunt discuţii între ministere şi Ministerul Finanţelor, în zilele următoare, anticipez, vom evolua cu o formulă de buget care să poată fi prezentată odată cu debutul Parlamentului”, a spus Barna.

Întrebat dacă proiectul va fi pus în dezbatere publică, vicepremierul a afirmat: „Evident, ne dorim să avem o dezbatere pe buget. În momentul de faţă, repet, este încă în lucru”.

Dan Barna a mai informat că împărţirea funcţiilor de prefect între formaţiunile aflate la guvernare va fi discutată în şedinţa de săptămâna viitoare a coaliţiei, informează agerpres.ro.

Citește și:

Vești importante pentru mii de români: Cine se implică în acest tip de proiect poate obține venituri considerabile

Lovitură pentru locuitorii din Sectorul 1! Clotilde Armand vrea să crească de 8 ori această taxă! Proiectul aflat în dezbatere până în această săptămână

Doctorul Răzvan Constantinescu, jignit la magazin: ‘Nu-l serviți pe boul ăsta dacă nu are mască! Și mai e și medic!’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare