sursa foto:  mediafax.ro

Dan Barna și Dacian Cioloș au pierdut controlul! Cine e noul șef al USR-PLUS (surse)

Dan Barna și Dacian Cioloș ar fi pierdut controlul Alianței USR-PLUS! Noul lider al USR-PLUS ar fi Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

Fiind cel care face cărțile pe subiectul PNRR, Cristian Ghinea taie și spânzură în negocierile dintre USR-PLUS, PNL și UDMR.

Surse politice au dezvăluit, pentru PS News, că persoana care conduce acum, de fapt, Alianța USR-PLUS este ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Ultimul scandal generat de Cristian Ghinea în interiorul coaliției de guvernare a fost pe tema Planului Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR).

În teritoriu există mari nemulțumiri cu privire la Planul Național de Reformă și Reziliență. Ghinea a schimbat complet totul, după bunul plac, iar asta nu a fost deloc pe placul multora din teritoriu. Despre asta s-a discutat și la ședința Biroului Executiv de luni, când i s-a reproșat lui Cîțu că l-a lăsat pe Ghinea să facă ce vrea din PNRR. Noi, liberalii, am căzut prost rău la faza asta. Practic, Ghinea e șeful PNRR, e construcția lui, noi n-am avut nimic de comentat. Nu e normal. Chiar dacă a fost prezentat planul, discuțiile sunt departe de a se fi încheiat. N-are cum să rămână așa. Dar, oricum, Ghinea e șeful USR-PLUS acum. Barna nici nu mai există”, au declarat surse liberale.

Luni, la ședința PNL, liderii din teritoriu au profitat de prezența premierului Florin Cîțu și s-au arătat nemulțumiți de PNRR. Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, i-a transmis premierului Florin Cîțu că este nemulțumit de modul în care a fost decisă alocarea fondurilor și i-a amintit că fără sprijinul liderilor din teritoriu nu ar fi ajuns nici premier, iar PNL ar fi avut un scor nesemnificativ.

Ghinea face ce vrea el și nu ține cont de nevoile din teritoriu”, i-ar fi spus acesta premierului.

Cu toate că acest plan trebuie asumat de către întreg Guvernul României și implicit votat în Parlament, Ghinea și Barna s-au grăbit săptămâna trecută, într-o conferință de presă, să culeagă laurii programului, prezentând totul de parcă ei singuri, cu mâna lor, l-au schițat în întregime. Totul a fost prezentat de cei doi ca și cum PNRR-ul fusese deja aprobat de Parlament și asumat de Guvern, iar totul era meritul celor doi. Declarațiile lui Ghinea și de Barna l-a prins în offside pe premierul Cîțu care apucase să schițeze doar liniile generale ale Planului ce urmează să ajungă în dezbatere publică.

Vezi și

Document! A fost zburat din funcție! Sursele Bugetul.ro, confirmate după o săptămână!

Vești importante! Toți acești salariați vor avea parte de sporuri, dacă lucrează de Paște

Ce se întâmplă cu românii care merg la muncă în străinătate. Raluca Turcan: ‘Legea va institui o colaborare mult mai strânsă între agențiile de plasare a forței de muncă și Inspecția Muncii’

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare