sursa foto:  Facebook

Dănuț Lupu poate primi încă o lovitură! Pentru ce faptă mai este acuzat

Dănuț Lupu se pregătește de eliberare, dar poate fi încarcerat din nou, în orice clipă. Fostul sportiv a primit undă verde pentru ieșirea condiționată din închisoare, însă se poate întoarce după gratii pentru o altă faptă asemănătoare.

Decizia judecătorilor l-a propulsat pe Dănuț Lupu la un pas de eliberarea condiționată, după ce acesta fusese condamnat la 7 luni și 10 zile de detenție. Există riscul ca fostul sportiv să nu se bucure prea mult de libertate pentru că este acuzat și de altă faptă penală. Șefii Penitenciarului de Maximă siguranță Rahova au ajuns la concluzia că Dănuț Lupu a stat suficient după gratii, fiind condamnat, inițial, la 7 luni și 10 zile de detenție. O comisie specială i-a dat undă verde pentru liberarea condiționată înainte de a-și fi ispășit întreaga pedeapsă.

Dănuț Lupu, care va împlini săptămâna viitoare 57 de ani, a fost încătușat în octombrie, pe aeroportul internațional Otopeni, când s-a întors din Dubai. Pe numele fostului fotbalist era deja emis mandatul de executare a 7 luni și 10 zile de închisoare după ce a fost prins de două ori că a condus fără permisul care îi fusese anulat. Cererea de liberare condiționată va trebui însă judecată de instanță. Dănuț Lupu a executat fracția minimă cerută de lege, de două treimi din pedeapsă și a mai câștigat câteva zile pentru că a muncit în închisoare.

Citește și: Foto. Momentul în care Dănuț Lupu a revenit în țară și a fost încătușat pe aeroport

Dănuț Lupu se poate întoarce după gratii

Chiar dacă va fi eliberat condiționat, fostul sportiv se poate reîntoarce după gratii, și asta pentru că la judecătoria Sectorului 3 este vizat de un alt proces pentru aceleași acuzații de conducere fără permis. De această dată îi are alături ca inculpați pe propria soție și un apropiat.

Pe 18 iunie 2022, fostul fotbalist ar fi condus, în București, o mașină, deși avea permisul de conducere anulat încă din 2001. Ca să scape de al treilea dosar penal, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei, ar fi declarat că nu el s-a aflat la volan. Cei doi martori, soția și pretinsul șofer, au fost acuzați că ar fi mințit în anchetă. Dosarul celor trei se află deocamdată în cameră preliminară, scrie romaniatv.

Vezi și: După ce Dănuț Lupu a fost condamnat la pușcărie, Gigi Becali reacționează: ‘Păi, ce? I-a dat mult? Păi, atunci conducem toți fără carnet! Îl angajez la FCSB’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare