Un cunoscut brand românesc din lumea modei a ajuns foarte căutat pe piața externă. Cu doar trei magazine monobrand în Bucureşti, compania a reușit să vândă haine în peste 20 de țări, iar fondatoarele se gândesc la primele magazine în afara țării.
Potrivit zf.ro, este vorba despre brandul românesc de modă, PNK Casual, care de mai bine de doi ani, a ajuns un brand internațional.
„Prospectăm permanent şi piaţa din România pentru extinderea reţelei de magazine unde preferăm în special locaţiile stradale în centre de oraş. Datorită orientării noastre către internaţional, prospectăm în prezent şi alte pieţe pentru deschiderea de magazine“, spune Georgiana Curuia, executive manager şi acţionar. Ea a fondat businessul în 2002, iar ulterior i s-a alăturat sora sa Patricia Niculae.
Businessul PNK Casual a fost lansat pe piaţă în 2002, însă iniţial produsele companiei erau vândute în magazinele partenere.
Trei ani mai târziu a fost lansată şi propria reţea de retail. Potrivit ultimelor date ale ZF activităţile din producţie şi retail ale pnk casual sunt operate prin mai multe companii, dintre care PINK Media şi Pink Fashion, cu afaceri cumulate de circa 6,5 milioane de lei anul trecut, în creştere cu circa 10% faţă de anul anterior.
Vezi și Vești bune pentru angajați! Ce tichete ar putea primi lunar
El a fost omul care l-a impresionat cel mai mult pe Regele Mihai: I-a dăruit o casă, bani și pământ
Nu mulți știu asta: Ce a făcut Regele Mihai pentru Mihaela Rădulescu
A dat lovitura! Ce brand românesc a ajuns pe 20 de piețe externe
Trending

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul

10:00Externe
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Mobexpertul lui Dan Șucu aduce 3 săptămâni de Black Friday. Reducerile anului pe care nu ai cum să le ratezi dacă renovezi

circa 1 oră în urmăEconomie
Cel mai mare Black Friday pe care eMag l-a avut vreodată urmează să înceapă. Produsele care vor fi la mega-reducere

16:00Economie
Există posibilitatea de a avea curent mai ieftin în 2027. Schimbările care ar putea duce la facturi mai mici

14:00Economie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

13:27Economie



