dancila 2 1000x600

sursa foto:  cotidianul.ro

De astăzi, toți românii plătitori de taxe și impozite pot face asta! Anunțul a fost făcut de premierul Dăncilă

Mare atenție! De astăzi, toți românii plătitori de taxe și impozite pot face asta! Anunțul a fost făcut chiar de premierul României, Viorica Dăncilă.

La începutul ședinței de Guvern, desfășurate vineri, prim-ministrul Dăncilă a anunțat că toate taxele şi impozitele datorate de persoane fizice către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se vor putea plăti, de luni, prin unităţile CEC Bank.

„Începând de luni, toate taxele şi impozitele datorate către ANAF se vor putea plăti prin unităţile CEC Bank. Până la sfârşitul acestui an, CEC Bank nu va percepe niciun comision. Este vorba despre taxe datorate de persoane fizice, indiferent dacă acestea au sau nu au cont la CEC”, a declarat Viorica Dăncilă.

De asemene, şefa Executivului a preciză că şi „taxele de paşaport se pot plăti la CEC Bank, în aceleaşi condiţii, prin intermediul celor peste o mie de unităţi” ale instituţiei bancare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat că persoanele fizice care aleg să-şi achite obligaţiile fiscale către ANAF prin intermediul CEC Bank nu vor plăti comision, dar trebuie, în prealabil, să fie înscrise în Spaţiul virtual privat (SPV).

„Nu este vorba despre un act normativ. Am înţeles că s-a stabilit între Ministerul Finanţelor şi CEC, este hotărârea luată şi se aplică ca prin unităţile CEC (CEC Bank – n.r.) persoanele fizice să poată plăti obligaţiile către ANAF, dar este un amănunt şi trebuie precizat este vorba despre acele persoane care sunt deja înregistrate în Spaţiul privat virtual (SPV) pentru ca şi cei de la CEC să poată verifica exact ce obligaţii de plată au”, a declarat Nelu Barbu, la Palatul Victoria, conform România TV.

Vezi și Surpriză de proporții! Ce sumă uriașă câștigă lunar Mălin Bot ca jurnalist și cine îl finanțează

EXCLUSIV! (FOTO) Bișniță la mitingul PSD! Cu ce se face speculă la Piața Victoriei

Avocatul Alinei Bica dinamitează scandalul momentului! Ce i se va oferi Laurei Codruța Kovesi, după ce va fi revocată de la șefia DNA

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare