Soarta angajaților este la mâna angajatorului. Deși Executivul apelează la cooperarea companiilor pentru a susține trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, anumite companii au mari îndoieli în ceea ce privește noul Cod Fiscal. O mare problemă o reprezintă venitul angajaților din IT. Aceștia vor pierde din start în urma noilor modificări introduse.
Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa, premierul Mihai Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea au promis în mai multe rânduri că se va găsi o soluţie pentru ca salariile IT-iştilor să nu fie afectate, fără ca aceasta să fie anunţată până în prezent.
Potrivit zf.ro, subsidiara locală a companiei suedeze de software Enea, care are peste 300 de angajaţi în centre din Bucureşti, Iaşi şi Craiova, nu le va majora salariile brute programatorilor afectaţi de „Revoluţia fiscală“.
Bogdan Putinică, vicepreşedinte senior al grupului, a declarat că aceștia vor primi prime care să compenseze pierderile până când Codul Fiscal va avea o versiune stabilă. Desigur, acest lucru va compensa doar parțial.
„Sunt bonuri de masă, de vacanţă, pensii facultative. Există variante. Dar compensează doar parţial“, a declarat Putinică. Decizia de a nu modifica deocamdată contractele se bazează pe aşteptările ca măsurile anunţate de guvernanţi să fie ajustate astfel încât IT-iştii să nu mai fie afectaţi de noul Cod fiscal. „Ne lăsăm o perioadă de timp pentru ajustări, o perioadă în care ar putea veni modificări la aceste OUG venite peste noapte“. „Revoluţia fiscală“ loveşte în toate persoanele scutite de plata impozitului pe venit din industrie, respectiv aproximativ 30.000 - 35.000 de programatori, cărora salariile nete le vor scădea cu 7%.
Vezi și ALDE vrea să pună o casieră fără experiență la conducerea Rompetrol! Cine este aceasta
Mare ATENȚIE! Până la 20 decembrie, toți salariații din România sunt OBLIGAȚI să facă asta!
EXCLUSIV! Dezvăluire bombă: ce caută numele lui Adrian Țuțuianu în „povestea” TelDrum
Decizie fără precedent, după revoluția fiscală: Ce companie nu va mări salariile angajaților și de ce
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiEconomie
Mai are rost să creștem porci? Fermierii se plâng de condițiile actuale și de prețul redus cu care vând animalele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiEconomie
Cât va costa porcul pentru masa de Crăciun acum, în 2026. Carnea se rezervă din timp, deja se fac comenzi

01 noiEconomie



