Un fost membru #rezist a ales să spargă tăcearea în legătură cu evenimentele care se petrec în cadrul acestei mișcări. Declarațiile acestuia sunt halucinante.
Redacția Lumeajustitiei.ro continuă publicarea de fragmente din senzaționalele dezvăluiri ale unui fost membru #rezist, a cărui identitate este protejată, care după evenimentele violente din 10 august 2018 din Piața Victoriei, realizând că nu poate fi părtaș la acțiunile ilegale, a decis să părăsească gruparea și să rupă tăcerea.
“Cunosc faptul și pot susține acest lucru, fiind martor la mai multe episoade în diferite locații, când membrii #Rezist consumă substanțe interzise și aici mă refer la consumul de marijuana...”, a declarat acesta.
„Prima dată când am văzut acest fenomen a fost la Sibiu într-o altă casă conspirativă în care sunt depozitate serverele cu care se fac mesaje de propagandă și rostogolirea lor în tot mediul online. Într-o seară în această locație am observat un bol de plastic transparent, care era aproape plin cu marijuana, în jurul mesei aflându-se Florin Bădiță, Angi Serban, Cristian Mihai Dide și alți membri #Rezist, care au început să își realizeze tigări cu marijuana, așa zise joint-uri. S-a stat acolo până dimineața, casa aflându-se în Sibiu, pe strada Crișanei, la numărul 13. O altă casă pusă la dispoziție pentru întâlniri și consum de marijuana, la care am participat, în București pe strada Educației, numarul 32, unde se afla casa conspirativă, numită de ei Casa Justiției... Am fost prezent într-o după amiază, alături de mine fiind Florin Bădiță, Angi Șerban și alti membri... La un moment dat Florin Bădiță a scos din geantă o pungă cu marijuana și a început își ruleze țigări, această întâlnire durând până la ora 22.00”, a mai adăugat acesta, potrivit Antena 3.
Citește și:
SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi!
Declarații BOMBĂ despre mișcarea #rezist. Un fost membru rupe tăcerea
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



