Situaţie critică la Ministerul Justiţiei. Instituţia a întârziat plăţile pe care trebuia să le efectueze către Uniunea Naţională a Barourilor din România.
În jur de 900 de avocați din Baroul București care oferă asistență penală din oficiu au rămas neplătiți din luna august, potrivit avocaații trebuiau să își primească onorariile, ceea ce nu s-a întâmplat, potrivit economica.net
"În mod obişnuit primim banii cu o lună-două întârziere de la întocmirea borderourilor de plată. Ar fi trebuit să îi primim. (...) În mod normal se plătea (către avocaţi, n. red.) la începutul lunii pentru luna anterioară sau pentru două luni în urmă. (...) Noi am făcut deja o adresă către Tribunalul Bucureşti pentru a avea o încasare grabnică şi aşteptăm răspunsul lor. Aceasta, în condiţiile în care aceşti bani vin de la Ministerul Justiţiei şi trec prin Baroul Bucureşti", a declarat Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti şi membru al Consiliului UNBR.
Acesta a mai precizat că situația nu este ieșită din comun, existând ani în care Ministerul plătea şi la 4-5 luni.
Există peste 6.000 de avocați înscriși în Registrul național de asistență judiciară
Vezi și
Un gigant spaniol dă lovitura! Ridică o nouă fabrică în România, cu finanţare de la stat! Ce va produce
Vești uriașe! Cine ar putea beneficia de al 13-lea salariu în luna decembrie – Milioane de angajați
sunt vizați
Atenție, șoferi! Vor apărea schimbări pentru carburanții din România – Care sunt cerințele Parlamentului European
Dezastru! Ministerul Justiției nu mai are bani pentru plata acestor angajați
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

15:30Entertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena

22:00Entertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile
Articole Similare

17:04Actual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



