Dezvăluire incendiară! Sumele uriașe care ajung în conturile Elenei Udrea, refugiată politic în Costa Rica și condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul „Gala Bute”.
560.000 de euro şi 527.000 de lei sunt sumele care au intrat sau care urmează să intre în posesia Elenei Udrea, refugiată în Costa Rica şi condamnată definitiv la şase ani de închisoare, cu executare, în dosarul „Gala Bute”, scrie jurnalul.ro.
Banii provin, în mică parte, din recuperarea unor credite acordate companiei de transport de mărfuri pe calea ferată, Tim Rail Cargo, în care fostul politician a intrat după divorţul de Dorin Cocoş, şi, în cea mai mare parte, din cesiunea acţiunilor la această companie către fostul şef al Regionalei CFR Timişoara, Ioan Valeriu Trică, unul dintre apropiaţii fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Popoviciu. AGA a Tim Rail Cargo a aprobat efectuarea acestor plăţi către Elena Udrea înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pronune hotărârea definitivă de condamnare, iar banii urmau, potrivit documentelor oficiale, să intre în conturile acesteia până la data de 30 iunie. Elena Udrea a fost reprezentată la şedinţa în care s-au adoptat aceste hotărâri de către afaceristul Villy Sorinel Oprea, al cărui nume apare în dezvăluirile cunoscute sub denumirea de “Panama Papers”.
Spectaculoasa manevră prin care Elena Udrea a reuşit să-şi pună la adăpost aproximativ 677.000 de euro a fost demarată în data de 17 aprilie 2018, când a avut loc ultima şedinţă a Adunării Generale a Asociaţilor SC Tim Rail Cargo SRL Timiş. Atunci, Oana Popoviciu, soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Popoviciu, deţinătoare a 25% din acţiuni, împreună cu Vasile Flavius Ranga, Ioan Valeriu Trică şi Elena Udrea (prin reprezentant) au decis să-i plătească fostei “blonde de la Cotroceni” creditele pe care aceasta le-a acordat companiei.
Astfel, societatea s-a obligat, cu această ocazie, ca, până la data de 17 aprilie 2018, să restituie sumele datorate asociatei Elena Udrea, acordate sub formă de creditări, în cuantum de 526.733,46 de lei şi 60.000 de euro. Apoi, condiţionat de încasarea prealabilă de către Elena Udrea a acestor sume de bani, la termenele şi în condiţiile stabilite, urma ca aceeaşi Elena Udrea să cesioneze cele 25 de procente deţinute la SC Tim Rail Cargo SRL asociatului Ioan Valeriu Trică, acesta din urmă devenind, ulterior efectuării tranzacţiei, asociat majoritar, cu 50% aport la capitalul social.
Conform documentului citat, Elena Udrea se obliga să încheie contractul de cesiune a celor 25% din părţile sociale deţinute la SC Tim Rail Cargo în cel mult şapte zile după primirea integrală a sumelor provenite din creditarea companiei. Având în vedere situaţia specială în care se regăsea aceasta, respectiv aceea că, la momentul în care a avut loc această adunare, Udrea se afla, ca şi în prezent, în Costa Rica, s-a mai hotărât că, în cazul în care nu semnează contractul de cesiune, personal sau prin mandatar, ea declară că este de acord ca Hotărârea AGA să ţină loc de contract de cesiune şi că declară că este de acord cu menţiunea cesiunii părţilor sale sociale către asociatul Ioan Valeriu Trică.
Concret, cele 25 de procente reprezintă 5 părţi sociale, contabilizate la valoarea de 10 lei fiecare. În fapt, însă, cesiunea acestor părţi sociale s-a realizat cu titlu oneros la preţul de 500.000 de euro net. Plata acestor bani, aşa cum reiese din punctul 6 al Hotărârii AGA, urma să se facă până la data de 15 iunie 2018, cu posibilitatea de prelungire, la cererea cesionarului, până la data de 30 iunie 2018, la cursul de schimb leu/euro din ziua efectuării plăţii.
Ioan Valeriu Trică, în calitate de debitor al obligaţiei de plată a jumătate de milion de euro net, urma să constituie, prin contractul de cesiune a celor 5 părţi sociale, un drept de ipotecă mobiliară în favoarea Elenei Udrea, în vederea garantării obligaţiei de plată a sumei de 500.000 de euro net, ipotecă mobiliară instituită asupra celor 5 părţi sociale pe care Trică urma să le dobândească în temeiul acestei hotărâri a AGA de la Elena Udrea.
Mai mult, Elena Udrea s-a obligat, la rândul ei, ca, după plata integrală a preţului cesiunii, să solicite sau să emită un înscris prin care să ceară sau să fie de acord cu ridicarea ipotecii mobiliare asupra părţilor sociale de la Tim Rail Cargo SRL, cesionate către Ioan Valeriu Trică. În situaţia în care, deşi plata preţului cesiunii s-a făcut integral, iar Elena Udrea se află în imposibilitatea de a solicita sau de a-şi exprima acordul cu privire la ridicarea acestei ipoteci mobiliare, asociaţii au decis ca ipoteca să se ridice de drept, în termen de zece zile de la plata preţului cesiunii de 500.000 de euro net. De asemenea, în cazul în care Ioan Valeriu Trică nu ar achita preţul cesiunii părţilor sociale către Elena Udrea, în condiţiile şi la termenele prevăzute, în contul indicat ulterior acestui act debitorului, cesiunea se consideră a fi desfiinţată, iar părţile sociale, în număr de 5, reprezentând 25% din capitalul social al SC Tim Rail Cargo SRL se reîntorc în proprietatea Elenei Gabriela Udrea.
Citește continuarea AICI!
Vezi și EXCLUSIV! Răsturnare de situație! DNA dinamitează spusele unuia dintre șefii din Poliție, acuzați că fabrică dosare!
Probleme serioase pentru cei care deţin aceste modele de telefoane: Un bug software ar putea trimite la întâmplare toate pozele din telefon
Dezvăluire incendiară! Sumele uriaşe care ajung în conturile Elenei Udrea
Trending

16 maiPolitica
Luis Lazarus s-a desprins complet de Diana Șoșoacă. Altă dată mâna ei dreaptă, și-a făcut singur partid

16 maiEntertainment
Booking și „țeapa” de 1.000 de euro luată de o româncă. Incredibil ce răspuns i s-a dat de la platformă, după ce a povestit situația

16 maiActual
Rovinieta se scumpește de la 1 iulie. Tarife uriașe pentru mașinile vechi

16 maiHoroscop
Horoscop financiar: bani și carieră pentru sâmbătă, 16 mai 2026 - Oportunități și transformare

16 maiEconomie
Mario Draghi la Timișoara: România nu este o țară mică și trebuie să mizeze pe piața de capital

16 maiEconomie
Fondurile de pensii private vor putea investi în acțiunile companiilor de armament și apărare

16 maiEconomie
FMI a redus la jumatate prognoza de crestere economica pentru Romania in 2026

16 maiEconomie
Hidroelectrica își dublează profitul în T1 2026 și atinge un nou maxim istoric pe bursă - Rezultate financiare record

16 maiEconomie
Romania, campioana europeana la inflatie: peste 60% acumulat de la inceputul pandemiei

16 maiEconomie
Creditul în lei acordat firmelor și populației a crescut cu 12,5% în aprilie 2026 - Datele BNR
Articole Similare

16 maiEconomie
Scutul de forare Sfânta Maria a ajuns la stația Piața Montreal de pe Magistrala 6 de metrou

16 maiEconomie
Ministrul Economiei: Transformarea digitală a României trebuie demarată urgent - Reformele au deranjat multe interese

16 maiEconomie
Investițiile în apărare capătă relevanță economică fără precedent în România - Studiu EY

16 maiEconomie
Patria Bank a înregistrat un profit de 50 de milioane de lei în 2025, în creștere cu 53%

16 maiEconomie



