diana sosoaca

sursa foto:  hepta.ro

Diana Șoșoacă a răbufnit: ‘Pe domnul Cîțu și pe toți cei de la guvernare îi acuz de genocid și de crime împotriva umanității’

Senatoarea Diana Şoşoacă a reacționat extrem de dur, după ce premierului Florin Cîțu i-a comparat cu ‘teroriștii’ pe cei care militează împotriva vaccinării și a măsurilor de distanțare socială.

”Dacă solicitarea nostră de a fi respectată Constituția, Conventia de la Oviedo ratificată de România și care face parte din dreptul intern, legea drepturilor pacienților, înseamnă că suntem teroriști, atunci mă declar unicul senator terorist în Parlamentu României și pe domnul Cîțu și pe toți cei de la guvernare îi acuz de genocid și de crime împotriva umanității și solicit tuturor organelor competente să îi aresteze și să îi ducă în spitalale de psihiatrie acolo unde sunt duși toți activiștii civici”, a reacționat vineri, la România TV, senatoarea Diana Şoşoacă.

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat vineri că zădărnicirea eforturilor de oprire a pandemiei, materializată prin campanii împotriva purtării măştii de protecţie sau a vaccinării anti-COVID, fără date concrete, este similară acţiunii unor ‘terorişti’.

”În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Există o campanie împotriva portului măştii în spaţiul public, există o campanie împotriva măsurilor de distanţare şi există o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere, aceste acţiuni sunt similare cu acţiunea unor terorişti, pentru că a zădărnici această activitate a Guvernului, care are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor românilor, este o acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului, fără date. Repet, trebuie să ne uităm întotdeauna la specialişti, de acolo ne vin informaţiile”, a afirmat premierul la Palatul Victoria, informează româniatv.net

Citește și:

EXCLUSIV Legea privind interzicerea cumulului pensie-salariu este făcută cu dedicație! Oamenii Sistemului își vor păstra și pensia, și salariul, dacă sunt aleși în funcții publice!

EXCLUSIV Femeia care i-ar fi secretizat dosarul lui Dan Barna, angajată la Cabinetul vicepremierului USR-PLUS!

Vești importante pentru români: Se pot recupera banii plătiți pentru costurile acestui serviciu

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare