sursa foto:  romania.europalibera.org

DNA, lovitură cruntă pentru fostul ministru al sănătăţii. Suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie, în contextul comercializării de bunuri de uz medical

Procurorii cer încuviinţarea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu, suspectat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

”Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru,  pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată”, a transmis, marţi, DNA.

Persoana la care se face referire este Nicolae Bănicicioiu, fost ministru al Tineretului şi fost ministru al Sănătăţii.

Potrivit procurorilor, ”în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu”.

Potrivit procurorilor, actele la care se face referire erau:

– numirea în funcţia de manager/menţinerea în funcţia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice,

– alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

”Ulterior, aceeaşi persoană ar fi  primit de la aceiaşi oameni de afaceri,  prin intermediul unui complice, suspect în cauză,  suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, a mai transmis DNA.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care  40 volume în format letric.

”Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidenţa art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Bănicioiu este la al patrule mandat de deputat, fiind ales de fiecare dată pe listele PSD. Din mai 2018, Bănicioiu a trecut la Pro România, partid condus de Victor Ponta, informează news.ro

Citeşte şi:

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

EXCLUSIV Firma mamei secretarului Violetei Alexandru solicită bani de la Guvern!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare