Gigantul italian Enel, care are 3 milioane de clienți în România, și-a anunțat intenția de a părăsi piața noastră de energie.
În acest context, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat, marți, că nu plecarea Enel nu-i va afecta pe clienții companii.
„Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect. S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor. Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie”, a spus Chiriţoiu, conform Agerpres.
Vezi și Cutremur pe piața de energie! Gigantul cu 3 milioane de clienți părăsește piața din România! Anunțul Enel
„Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ”, a completat Chiriţoiu.
Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.
„Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România”, a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
După ce gigantul Enel, cu 3 milioane de clienți, a provocat un cutremur pe piața de energie, șeful Consiliului Concurenței îi liniștește pe români: Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 22-11-2022 13:49
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

22:00Social
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

20:00Social
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social



